Deținătorii de patentă în comerț au protestat astăzi în fața Guvernului nemulțumiți de reforma prin care de la 1 iulie activitatea în bază de patentă urmează a fi înlocuită cu un regim fiscal simplificat – activitatea independentă, cu folosirea aparatului de casă. Aceștia au scandat: „Noi vrem patentă”. De cealaltă parte, ministrul economiei, Dumitru Alaiba, a spus că măsura implementată îi va ajuta pe comercianți să evolueze și să se dezvolte, transmite IPN.
Eleonora Țurcanu-Herghelegiu, manifestantă, susține că titularii de patentă au rămas a nimănui. 25 de ani statul nu a făcut nimic pentru ei, dar acum îi impun să folosească aparat de casă. Cele două runde de negocieri ale titularilor de patentă la Ministerul Economiei nu s-au soldat cu succes.
Olga Ceapchi, consilier local și orășenesc, deținătoare de patentă, a spus că patentarii nu câștigă, ei supraviețuiesc. Manifestanții spun că, dacă nu sunt chemați la negocieri, „declară memorandum pe această lege neghioabă”. Olga Ceapchi a cerut avocatului poporului să susțină titularii de patentă.
În fața manifestanților a ieșit pentru discuții Viorel Garaz, secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care însă a fost ignorat minute în șir de protestatari, iar când acesta a vrut să le vorbească a fost întrerupt constant.
Într-o postare pe Facebook, ministrul Dumitru Alaiba a spus că reforma inițiată trebuia făcută încă în anul 2000. Acesta a adăugat că aparatul de casă este ceva normal într-o țară civilizată. Sunt 4000 de patentari, dar 2 milioane de consumatori care au dreptul la un elementar bon de casă. „Oamenii din piețe folosesc calculatorul de 25 de ani, folosesc telefoanele mobile, o să trebuiască să folosească și acest echipament simplu. Trebuie să fim corecți unii cu alții. Trăim în aceeași societate”, a spus el.
Dumitru Alaiba a mai spus că reforma patentei oferă și alternativa de viitor : activitatea independentă. Este aplicat cel mai mic impozit pe venit din Europa, doar 1% din vânzări. Plafonul de vânzări a fost crescut de 4 ori. Cu patenta limita anuală era de 300 de mii de lei, în timp ce în noul regim de activitate independentă limita a fost majorată la 1,2 milioane de lei. Au fost eliminate rapoartele, registrele de casă și evidența contabilă, fără necesitatea de a angaja un contabil, nu este necesară înregistrarea unei companii, iar costurile tranziției (în special aparatul de casă) vor fi compensate de stat.