Deţinători de patente au protestat contra deciziilor puterii de a-i lăsa fără surse de existenţă
Câteva sute de persoane, deţinători de patente din diferite zone ale R. Moldova au protestat joi, 21 decembrie, la Chişinău, împotriva deciziilor puterii de a exclude activităţile economice în bază de patentă de întreprinzător, - transmite Info-Prim Neo.
Protestele au fost organizate de Asociaţia Micului Business (AMB) şi au fost susţinute de 14 alte organizaţii, precum şi de sindicatele de ramură.
Preşedintele AMB, Eugen Roşcovanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că, în urma adoptării amendamentului la Legea despre patentă vor fi lipsiţi de locuri de muncă circa 39 mii de oameni, în majoritate femei, care îşi câştigă existenţa doar datorită activităţii în baza patentei. „Atât Legislativul, cât şi Executivul ignorează problemele micului business, a creării locurilor de muncă, fără să întreprindă acţiuni concrete pentru a determina oamenii să rămână acasă şi să nu plece peste hotare pentru a-şi câştiga existenţa”, spune sursa citată.
Potrivit lui Roşcovanu, la mitingul de protest au ieşit zeci de oameni marginalizaţi de putere, proprietari de taximetre, florari, transportatori, mici comercianţi. După adoptarea amendamentelor, au fost colectate zeci de mii de semnături prin care aceştia solicită anularea restricţiilor respective, pe care însă autorităţile le-au ignorat. Preşedintele AMB susţine că, în cazul în care nu vor fi auziţi nici de această dată, protestatarii îşi asumă dreptul să picheteze instituţiile de stat şi internaţionale pentru a atrage atenţia la problemele cu care se confruntă. „Oficialii cred că deţinătorii de patente au milioane de lei, fără a înţelege cât de greu îşi câştigă aceşti oameni bucata de pâine”, a mai spus sursa citată. Roşcovanu a menţionat că mitingul de astăzi este începutul unui lanţ de proteste împotriva autorităţilor.
Preşedintele organizaţiei sindicatului „Moldova-business-sind” din sectorul Centru, Dionisie Vasilache, a declarat pentru agenţie că sindicatele de ramură susţin deţinătorii de patente. „Într-o ţară din care un sfert din populaţie a plecat peste hotare, e nevoie să ne unim forţele pentru a crea locuri de muncă, a proteja cetăţenii rămaşi, care încearcă prin muncă să-şi asigure un trai mai decent”, a mai spus Vasilache.
Participanţii la miting au purtat lozinci „Nu vreau sa fiu gastarbaiter”, „Nu ne luaţi pâinea de la gură” , „Micul business – da”, „R. Molodva – ţara mafiei”.
Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) a anunţat deţinătorii de patentă despre posibilitatea practicării în continuare a activităţilor antreprenoriale în baza altor forme organizatorico-juridice, fără a suporta cheltuieli de înregistrare a întreprinderilor. Una dintre acestea este calitatea de întreprinzător individual, înregistrarea fiind efectuată gratis.
Într-un comunicat de presă, ministerul anunţă că din fondurile statului vor fi acoperite toate costurile operaţionale şi aferente deschiderii unei afaceri individuale, precum ar fi perfectarea documentelor, ştampilă, publicarea în buletinul oficial al Camerei de Înregistrare, taxa pentru aprobarea denumirii şi a textului de ştampilă, licenţă, etc.
Totodată, susţine MEC, deţinătorii de patentă care vor fi înregistraţi ca întreprinzători individuali vor beneficia de scutirea integrală de la plata impozitului pe venit şi au acces la procedurile simplificate ale evidenţei contabile.
-
gln 21.12.06 roscovan proteste.mp3
- 0
-
gln 21.12.06 vasilache proteste.mp3
- 0