Detalii în cazul incidentului cu focuri de armă din capitală

Poliţia a oferit detalii pe marginea incidentului cu focuri de armă din capitală. Şeful Direcţiei Generale Securitate Publică a Inspectoratului General al Poliţiei, Marin Maxian, a declarat, într-o conferinţă de presă, că 7 persoane au fost rănite. Arma de vânătoare din care s-a tras era deţinută ilegal.

Potrivit lui Marin Maxian, un bărbat cu vârstă de peste 60 de ani a reacţionat agresiv când reprezentanţii Preturii sectorului Centru au intervenit pe strada Lermontov pentru a evacua nişte plăci de beton cu care bărbatul a blocat, încă în luna martie a acestui an, drumul de acces în cartierul în care locuia. Deşi a fost somat să înlăture plăcile de beton, bărbatul a refuzat să se conformeze şi a ameninţat cu o armă pneumatică reprezentanţii preturii şi angajaţii ÎM „Exdrupo”, care au încercat să elibereze drumul de acces în curte. Ca rezultat, a fost solicitat ajutorul poliţiei în soluţionarea conflictului.

La insistenţa unui inspector, bărbatul a predat arma, dar a intrat în casă şi a scos o altă armă, de această dată de vânătoare, cu care a tras în direcţia persoanelor implicate în demontarea plăcilor de beton, rănind 6 persoane. În încercarea de a-l imobiliza, poliţiştii au tras în direcţia bărbatului şi l-au rănit.

Ulterior, s-a constatat că bărbatul avea expirat din 2009 permisul pentru arma de vânătoare din care a deschis focul. Atunci bărbatul a declarat că arma a fost pierdută. Pentru rănirea oamenilor legii şi a unor persoane cu funcţie de răspundere, agresorul riscă de la 4 la 8 ani de închisoare. Pedeapsa ar putea fi mai dură, dacă se va lua în calcul faptul că deţinea arma ilegal. Acţiunile bărbatului au fost calificate drept tentativă de omor cu circumstanţe agravante.

Intervievat de jurnalişti, bărbatul a spus că reprezentanţii de la Pretura sectorului Centru au falsificat acte inducând în eroare poliţiştii că plăcile de beton au fost instalate pe teritoriul municipal. De fapt, acolo ar fi o întovărăşire pomicolă, ce aparţine Primăriei Durleşti. „Ei au vrut să facă drum peste întovărăşirea noastră pomicolă. Noi le-am spus: adresaţi-vă oficial, cu scrisoare oficială, pe numele întovărăşirii pomicole, noi o să vă dăm un răspuns oficial dacă suntem de acord sau nu. Ei nu au înţeles şi deja este a cincea oară când vin cu poliţia”, a povestit bărbatul.

Acesta a mai spus că oamenii legii au vrut să-i evacueze maşina, iar aceasta l-a scos din sărite. Bărbatul spune că a intenţionat doar să tragă un foc de avertizare, dar când a văzut că se trage în el, a răspuns. „Au început să împuşte în mine şi am început să împuşc şi eu în ei, asta este tot”. Bărbatul susţine că poliţiştii au tras în el 10 focuri de armă, iar urmele gloanţelor sunt pe peretele casei.

  • marin maxian despre impuscaturi.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.