Detalii despre explozia de la Pohrebeni

Autoritățile locale din satul Pohrebeni, raionul Orhei, sunt de părere că în gospodăria femeii decedate în urma unei deflagrații mai întâi, de la un scurt circuit, s-ar fi produs un incendiu, care a și provocat explozia buteliei de gaz.

Contactat de IPN, primarul localității, Roman Șarcaliuc, a declarat că în sat există rețea de gaze naturale, însă nu toate gospodăriile sunt conectate. Nici locuința în care s-a produs nenorocirea nu avea gaze centralizat. Incendiul a pornit cu puțin timp înainte la ora 06.00, iar butelia a explodat aproximativ la 06.30, spune edilul.

Femeia care a decedat are doi copii mari, care locuiesc separat, unul fiind plecat peste hotare. Concubinul acesteia se afla la muncă în capitală. Roman Șarcaliuc a mai spus că autoritățile se vor implica să ajute familia cu ceva va fi necesar.

O femeie în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața în această dimineață, 3 iunie, după ce în locuința sa s-a produs o deflagrație. În urma exploziei, lucrurile din casă au luat foc, iar tavanul s-a prăbușit. Cadavrul femeii a fost găsit parțial carbonizat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.