Principalul din fluxul IPN din 26 decembrie 2019
Dirijor fără orchestră, „strateg” fără soldăței de plumb
Dorin Chirtoacă consideră că formarea unui bloc electoral din forțele unioniste, așa cum a propus liderul Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu, nu este o soluție. Președintele Partidului Liberal susține că din partea mișcării unioniste, care este în curs de formare, ar putea să fie înaintați mai mulți candidați, dar cu angajamentul de retragere în favoarea unui singur candidat, în funcție de sondajele obiective de opinie publică.
Chișinăul, iepure vrăjit de piton
„Dacă în cazul reglementării conflictului penalitățile ar putea fi casate, deși referitor la aceasta trebuie să existe o înțelegere, atunci în ceea ce privește datoria regiunii transnistrene, actualmente „Moldovagaz”, prin activele sale, nu este în stare să le plătească. Noi nu avem așa active”, a afirmat președintele întreprinderii. Între timp, Începând cu luna ianuarie, prețul gazelor pentru consumatorii industriali din regiunea transnistreană va crește cu 10%. Autoritățile au precizat că majorarea nu va afecta consumatorii casnici, obiectivele sociale sau instituțiile bugetare.
Bucurie în baruri, terase, pivnițe, crâșme, bodegi, prăvălii
În luna noiembrie, prin intermediul băncilor licențiate au fost transferate din străinătate, în favoarea persoanelor fizice, 101,40 milioane de dolari, în scădere cu 2,1% comparativ cu luna noiembrie 2018. Banca Națională a Moldovei anunță că transferurile din UE sunt în proporție de 50,3%. Cele din CSI dețin o pondere de 19,7%, iar din restul ţărilor – 30%. În distribuția pe state, sunt de remarcat transferurile din Federația Rusă, care au fost în proporție de 18,6%, în scădere cu 4,7 puncte procentuale față de noiembrie 2018.
Uite, că ninge!
Meteorologii anunță că de azi, 27 decembrie, timpul se răcește simțitor și vin ninsorile. Până pe 1 ianuarie 2020, temperaturile pe timp de zi vor varia între 0 și +5 grade Celsius, iar pe timp de noapte vor scădea până la -8 grade Celsius.
Interesant și, posibil, chiar oribil
Controalele dispuse la Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au fost prelungite până pe 10 ianuarie. Întrebat despre ce s-a depistat, procurorul general a declarat că „veți auzi foarte multe lucruri interesante în activitatea procuraturilor noastre”.
Amănunte pe IPN!