„În cazul PSRM constituirea unui bloc electoral nu pare a fi o opțiune fezabilă, mai degrabă invers. Exclusivismul de care dă dovadă PAS, atunci când se erijează apriori în postura de învingător al scrutinului parlamentar, îi poate juca festa. Liderii partidelor unioniste ar face bine să-și depășească orgoliile pentru a le oferi alegătorilor opțiunea votării unui bloc unionist consolidat, cu un program bine închegat în baza unui scop clar formulat...”
---
Rațiunea constituirii blocurilor electorale
Odată cu semnarea decretului prezidențial privind dizolvarea Parlamentul și stabilirea datei alegerilor anticipate au început pregătirile pre-electorale. În perioada pre-electorală se constituie, de obicei, blocurile electorale. Începând cu anul 2010, politicienii moldoveni au pierdut interesul pentru blocurile electorale, acestea constituindu-se mult mai frecvent în perioada 1994-2009. Explicația e simplă, până în 2009 alegerile parlamentare se organizau în baza sistemului proporțional cu partajarea proporțională, conform voturilor obținute, a mandatelor, inclusiv a celor ce urmau să revină formațiunilor care nu au trecut pragul electoral.
Numărul mandatelor redistribuite proporțional de-a lungul celor 8 scrutine parlamentare, desfășurate în baza sistemului electoral proporțional, a variat de la 4 până la 28, media fiind de aproximativ 15! Astfel, conform procedurii de distribuire a mandatelor, concurenții electorali erau, de fapt, împărțiți în receptori și donatori de mandate, ultimii neparticipând la distribuție. Evident, formațiunile mari aveau interesul să primească partea leului din numărul mandatelor redistribuite artificial din contul donatorilor. În acele condiții, constituirea blocurilor electorale putea aduce un surplus de câteva mandate. De exemplu, în 2001, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a obținut un surplus de 21 de mandate și o majoritate constituțională de 71 de mandate datorită redistribuirii proporționale a celor 28 de mandate ale donatorilor.
În 2010 legislația electorală a fost modificată, introducându-se distribuirea egală, nu proporțională, a mandatelor donatorilor. Evident, abordarea egalitaristă a descurajat partidele cu șanse de depășire a pragului electoral să se asocieze în blocuri electorale. Efectele modificării menționate s-au făcut vizibile imediat. Trei formațiuni, componente ale Alianței pentru Integrare European (AIE), care au candidat separat la alegeri, au luat împreună partea leului a mandatelor redistribuite în detrimentul celui mai mare partid – PCRM. După epopeea modificării în 2017 a sistemului electoral, în 2019 s-a revenit la sistemul proporțional, cu redistribuirea proporțională a mandatelor donatorilor. Deci, pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 are sens să se mediteze asupra eventualelor avantaje și dezavantaje de pe urma constituirii blocurilor electorale.
Avantajele și dezavantajele blocurilor electorale
În pofida raționamentelor de mai sus, experiența arată că avantajele și dezavantajele constituirii blocurilor electorale sunt incerte. Actualmente, prima formațiune care se arată interesată de constituirea unui bloc electoral – Frontul comun al partidelor de stânga, este Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Liderul acestuia, Igor Dodon, a lansat un apel către partidele de stânga pentru constituirea unui bloc electoral cu scopul de a nu permite victoria partidelor proeuropene la alegerile anticipate din 11 iulie 2021. La prima vedere, intenția liderului PSRM este rațională. PSRM are identitate inconfundabilă, obținând anterior un șir de victorii electorale, deci, este recomandabil pentru a pretinde rolul de centru de atracție pentru constituirea unui bloc electoral larg. Însă atingerea acestui scop va fi dificilă. Constituirea blocurilor electorale necesită abilități speciale, inclusiv de a face compromisuri. Despre înclinația PSRM spre compromisuri rezonabile cunoaștem puține lucruri, iar ceea ce știm nu este deloc încurajator. Astfel, ultimele compromisuri au fost dezolante: cu blocul ACUM a fost unul nereușit, iar cel cu Partidul Șor a fost dezonorant pentru PSRM. În astfel de circumstanțe, rămâne de văzut dacă PSRM, dorind să constituie un bloc electoral, este pregătit să poarte, practic, de unul singur cheltuielile de campanie, dar să renunțe la propria denumire și simbolică în favoare denumirii și simbolului eventualului bloc electoral. A propos, simbolica eventualului bloc încă urmează a fi elaborată și nu se știe cât de atractivă ar putea fi pentru alegători. La fel, nu știm dacă eventualii parteneri de bloc ai PSRM sunt dispuși să facă cedări în procesul negocierilor privind distribuirea locurilor pe lista de candidați. Știm doar că majoritatea partidelor cu rating mic nu cred în sondaje, având pretenții exagerate la întocmirea listelor respective. Și aceasta poate fi o problemă insurmontabilă.
Pe de altă parte, avem un exemplu opus. Principalul oponent al PSRM – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), fiind o formațiune foarte tânăra, nu a participat la vreun scrutin parlamentar de unul singur. La alegerile parlamentare din 2019 PAS a participat în cadrul blocului electoral ACUM. Victoria candidatului PAS la recentele alegeri prezidențiale în aparține practic în exclusivitate Maiei Sandu. Este adevărat că PAS stă relativ bine în sondaje, totuși, se pare că decizia anunțată de a merge de unul singur la parlamentarele anticipate pare a fi pripită.
Dacă în cazul PSRM și PAS putem doar ghici ce e mai bine – să constituie blocuri electorale sau să se lanseze individual în campania electorală, atunci în privința celor vreo 5-7 partide unioniste putem afirma că chiar se cere constituirea unui bloc electoral pentru evitarea eventualei calității de donatori de mandate, inclusiv pentru PSRM. Denumirea blocului “Unirea” este mai potrivită pentru alegerile parlamentare decât a fost pentru cele prezidențiale, pentru care a fost constituit. Marea problemă a eventualului bloc unionist sau euro-unionist, cu eventuala participare a Platformei DA, constă în capacitatea de negociere și stabilire a unor criterii clare de constituire a blocului respectiv. Principalul impediment în calea constituirii blocului unionist îl reprezintă veleitățile unor lideri unioniști cu pretenții intelectualiste și sindroame narcisiste.
Concluzii
Constituirea blocurilor electorale pentru viitoarele alegeri parlamentare anticipate are mize diferite pentru partidele de pe diferite segmente ale spectrului politic din Republica Moldova. În cazul PSRM constituirea unui bloc electoral nu pare a fi o opțiune fezabilă, mai degrabă invers.
Exclusivismul de care dă dovadă PAS, atunci când se erijează apriori în postura de învingător al scrutinului parlamentar, îi poate juca festa. Miza pe rezultatele încurajatoare a sondajelor de opinie poate fi o capcană. Nimeni nu poate prezice cu exactitate cum ar vota cei aproximativ 30% de alegători indeciși. Din acest punct de vedere, reconstituirea blocului ACUM putea fi un semnal încurajator pentru alegători, mai cu seamă pentru cei indeciși.
Liderii partidelor unioniste ar face bine să-și depășească orgoliile pentru a le oferi alegătorilor opțiunea votării unui bloc unionist consolidat, cu un program bine închegat în baza unui scop clar formulat.
Victor Pelin
Vezi și:
- Candidatul unic, oleacă independent… Op-Ed de Victor Pelin
- Perspectivele bătăliei blocului Pobeda. Op-Ed de Victor Pelin
- Desfășurarea recensământului 2024. Op-Ed de Victor Pelin
- Sindromul amneziei prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Impactul stabilirii datei alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Gorilele comuno-socialiste împotriva Victoriei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a patra încercare de revenire în politică a ex-premierului Vasile Tarlev. Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua victoriei asupra fascismului pe fundalul reanimării acestuia. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre referendumul constituțional. Op-Ed de Victor Pelin
- Manipulare prin omisiune și mutarea accentelor. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri despre aniversarea a 15-a a evenimentelor din 7-8 aprilie 2009... Op-Ed de Victor Pelin
- Inflație de referendumuri. Op-Ed de Victor Pelin
- Gânduri generate de actul terorist de la Moscova. Op-Ed de Victor Pelin
- Intriga alegerilor prezidențiale din Rusia. Op-Ed de Victor Pelin
- Guțul a eclipsat-o pe Vlah? Op-Ed de Victor Pelin
- De ce platforma Irinei Vlah riscă să nu se bucure de susținere? Op-Ed de Victor Pelin
- Miza alegerilor prezidențiale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul coloanei a V-a și reacția societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Consecințele conferinței de la Yalta: eliberatori vs. ocupanți. Op-Ed de Victor Pelin
- Mostră de plagiat și manipulare prin omisiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine totuși a câștigat alegerile? Op-Ed de Victor Pelin
- Despre autorul transformării utopiei în antiutopie. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre antisemitismul de stat... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre miracole și sărbătorile de iarnă... Op-Ed de Victor Pelin
- Cel mai îndelungat război al imperialismului sovietic. Op-Ed de Victor Pelin
- Originea cultului denunțurilor și turnătorilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Basmul taurului alb nu e cel mai plictisitor... Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea basarabenilor... Op-Ed de Victor Pelin
- Reanimarea reflexelor propagandistice. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre date memorabile și promisiuni neonorate... Op-Ed de Victor Pelin
- Pierderea și reafirmarea identității... Op-Ed de Victor Pelin
- În pragul veșniciei... Op-Ed de Victor Pelin
- Interpretarea sondajelor de către politicieni. Op-Ed de Victor Pelin
- Glorificarea victoriei sovieto-naziste. Op-Ed de Victor Pelin
- Alegerea impusă de două evenimente simbolice. Op-Ed de Victor Pelin
- Mulți chemați puțini aleși... Op-Ed de Victor Pelin
- Amenințări și intimidări de Ziua Independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Imposibilitatea comunismului cu față umană. Op-Ed de Victor Pelin
- Cea de a doua încercarea de a intra în același râu. Op-Ed de Victor Pelin
- Criza găgăuză – revelator al decăderii morale. Op-Ed de Victor Pelin
- Inaugurarea guvernatoarei Plaiului de vis... Op-Ed de Victor Pelin
- Cartagina trebuie distrusă! Op-Ed de Victor Pelin
- Asul de ghindă și resuscitarea poveștii de succes. Op-Ed de Victor Pelin
- Forțarea ușilor deschise... Op-Ed de Victor Pelin
- Operațiunea militară specială civilă. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea hotărârii Curții Constituționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Preludiu electoral... Op-Ed de Victor Pelin
- Plaiul de vis al aventurierilor politici... Op-Ed de Victor Pelin
- Cui pe cui se scoate? Op-Ed de Victor Pelin
- Ultima ratio. Op-Ed de Victor Pelin
- Iarmarocul generozității comuno-socialiste. Op-Ed de Victor Pelin
- Fără MIR, pentru pace între națiuni, împotriva agresiunii... Op-Ed de Victor Pelin
- Tăcerea nuntașilor și decepția victimei lui Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Ecoul evenimentelor din 7 aprilie… Op-Ed de Victor Pelin
- Retorica justificatoare pentru o eventuală agresiune rusească. Op-Ed de Victor Pelin
- Capacitățile exagerate ale Maiei Sandu...Op-Ed de Victor Pelin
- Premonițiile lui Igor Dodon și efectele acestora. Op-Ed de Victor Pelin
- Comuniștii cheamă la teroare? Op-Ed de Victor Pelin
- Cât vom mai rămâne în mrejele falsurilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Acțiunile subversive – Rusia recidivează? Op-Ed de Victor Pelin
- Criticii guvernului Gavrilița... Op-Ed de Victor Pelin
- Apostolii războiului. Op-Ed de Victor Pelin
- A venit vremea Natașelor? Op-Ed de Victor Pelin
- Valorile tradiționale... Op-Ed de Victor Pelin
- Lebăda neagră – ultima speranță... Op-Ed de Victor Pelin
- Regimul putinist declarat terorist. Op-Ed de Victor Pelin
- Scrisorile pierdute. Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa europeană a primarului Ion Ceban. Op-Ed de Victor Pelin
- Când se rânjesc dulăii, latră și cățeii... Op-Ed de Victor Pelin
- Potențialul devastator al ideilor puternice putiniste. Op-Ed de Victor Pelin
- Racul, broasca și o știucă... Op-Ed de Victor Pelin
- Europenizarea Găgăuziei. Op-Ed de Victor Pelin
- Cooperarea cu NATO și completarea strategiei 3C. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre beneficiile ocupației... Op-Ed de Victor Pelin
- Alternativa geopolitică – miza opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Gaura de vierme și sfârșitul geopoliticii moldovenești... Op-Ed de Victor Pelin
- Semi-adevărurile mai periculoase decât minciunile... Op-Ed de Victor Pelin
- Strategia 3D – Disperare, Demagogie, Deja-vu. Op-Ed de Victor Pelin
- Natalia bate câmpii, bate tare cu măciuca-n Casa Mare. Op-Ed de Victor Pelin
- Guvernarea slabă contestată de opoziția discreditată și derutată. Op-Ed de Victor Pelin
- Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin
- Atavismul mizantrop. Op-Ed de Victor Pelin
- Mai! Muncă! Pace? Op-Ed de Victor Pelin
- Febra primăverii și opiul pentru popor. Op-Ed de Victor Pelin
- La ce servesc sondajele de opinie? Op-Ed de Victor Pelin
- Războiul hibrid al guvernării și opoziției. Op-Ed de Victor Pelin
- Invitație la agresiune... Op-Ed deVictor Pelin
- Maia Sandu și PAS – beneficiari ai operațiunii speciale... Op-Ed de Victor Pelin
- Kaa și maimuțele hipnotizate. Op-Ed de Victor Pelin
- Primăvară rusească sau arabă? Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia edifică noua ordine mondială...Op-Ed de Victor Pelin
- Crocodilul nu dă înapoi... Op-Ed de Victor Pelin
- Butoiul cu pulbere. Op-Ed de Victor Pelin
- Lumea multipolară după 15 ani de pretenții... Op-Ed de Victor Pelin
- Place sau nu place, țara se va reface...(Нравится, не нравится — а страна оправится). Op-Ed de Victor Pelin
- Socialiștii rătăciți în trei pini. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite ... Op-Ed de VictorPelin
- Între ciocan și nicovală. Op-Ed de Victor Pelin
- Anul 2022 – an al crizelor geopolitice. Op-Ed de Victor Pelin
- „Congresul învingătorilor” sau Paralele între Igor Dodon și Mahatma Gandhi. Op-Ed de Victor Pelin
- Taina învăluită de mister... Op-Ed de Victor Pelin
- Revolta nuntașilor lui Ilan Șor... Op-Ed de Victor Pelin
- Sistemul de pensii și speculațiile politicienilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Ce e rău și ce e bine... Op-Ed de Victor Pelin
- Cum să combatem ura și prostia? Op-Ed de Victor Pelin
- Un an de președinție al Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Gerontocrația în acțiune. Op-Ed de Victor Pelin
- Nu dăm țara străinilor? Op-Ed de Victor Pelin
- Primul test electoral pentru noua guvernare. Op-Ed de Victor Pelin
- Năstase, Filip, Dodon... Op-Ed de Victor Pelin
- Cazurile Stoianoglo și Gațcan. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoșarii galbeni și brun-roșcații. Op-Ed de Victor Pelin
- Farmecul votului electronic. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova, moldoveni, moldovenesc? Op-Ed de Victor Pelin
- Lustrația. Op-Ed de Victor Pelin
- În așteptarea vremurilor bune... Op-Ed de Victor Pelin
- Într-un pas în politica externă... Op-Ed de Victor Pelin
- Graba – mama eșecului. Op-Ed de Victor Pelin
- Graba și grebla. Op-Ed de Victor Pelin
- Puterea și opoziția... Op-Ed de Victor Pelin
- Votul transnistrenilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Confuzii electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul dispariției Moldovei. Op-Ed de Victor Pelin
- Lipsa de discernământ. Op-Ed de Victor Pelin
- Reflecții futuriste. Op-Ed de Victor Pelin
- Gogoși electorale. Op-Ed de Victor Pelin
- Panegiricul lui Voronin. Op-Ed de Victor Pelin
- Geopolitica speculativă. Op-Ed de Victor Pelin
- Virajurile giruetelor politice. Op-Ed de Victor Pelin
- Asimilatorii și contestatarii moștenirii lui Plahotniuc. Op-Ed de Victor Pelin
- Moldova are viitor? Op-Ed de Victor Pelin
- Amnezia comuniștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Cine dezbină societatea? Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul comun al partidelor de stânga... Op-Ed de Victor Pelin
- Despre aberații constituționale. Op-Ed de Victor Pelin
- Uzurparea puterii uzurpate… Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul războiului regional... Op-Ed de Victor Pelin
- Debusolarea socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Competiția lui Igor Dodon vs. Maia Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Enigma evenimentelor din 7 aprilie 2009. Op-Ed de Victor Pelin
- Zinaida Greceanîi „cu jalba în proțap” la Consiliul Europei. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și jocurile politice. Op-Ed de Victor Pelin
- De ce Maia Sandu e mai periculoasă decât Vlad Plahotniuc? Op-Ed de Victor Pelin
- Memoria instituțională a Președinției Republicii Moldova. Op-Ed de Victor Pelin
- Coaliția tupeiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Pașii spre Unire... Op-Ed de Victor Pelin
- Decretul buclucaș. Op-Ed de Victor Pelin
- Succesul eșecului... Op-Ed de Victor Pelin
- Balanța realizărilor președinților aleși prin vot general... Op-Ed de Victor Pelin
- Biserica Ortodoxă în pericol... Op-Ed de Victor Pelin
- PSRM, QUO VADIS? Op-Ed de Victor Pelin
- Confruntarea Mentorului cu Testorul. Op-Ed de Victor Pelin
- Rusia confirmă calitatea înaltă a vinului moldovenesc. Op-Ed de Victor Pelin
- Catastiful Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Taburetka Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Întârzierea acțiunilor Maiei Sandu. Op-Ed de Victor Pelin
- Rătăcirile și declinul socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Inevitabilitatea alegerilor anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Bumerangul. Op-Ed de Victor Pelin
- La Moscova, după directive... Op-Ed de Victor Pelin
- Moștenirea nefastă. Op-Ed de Victor Pelin
- Pericolul oportunismul lui Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Pregătiri pentru alegerile anticipate. Op-Ed de Victor Pelin
- Prestația electorală a unioniștilor Op-Ed de Victor Pelin
- Grimasele neo-păgânismului. Op-Ed de Victor Pelin
- Dilema socialiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Din înfrângere spre înfrângere până la victorie... Op-Ed de Victor Pelin
- Consensul național și dezbinarea societății. Op-Ed de Victor Pelin
- Frontul imperialist vs. ONG-uri. Op-Ed de Victor Pelin
- Păgânismul vs. valorile creștine. Op-Ed de Victor Pelin
- Renato Usatîi vs. Igor Dodon. Op-Ed de Victor Pelin
- Ana Guțu și cânii de pază. Op-Ed de Victor Pelin
- Splendoare și mizeria... propagandiștilor. Op-Ed de Victor Pelin
- Despre lachei și fii de cățea. Op-Ed de Victor Pelin
- Candidați bifurcați. Op-Ed de Victor Pelin
- Discrepanța dintre vorbe și fapte. Op-Ed de Victor Pelin
- Coincidență? Nu cred! Op-Ed de Victor Pelin
- Fauna politică moldovenească, Op-Ed de Victor Pelin
- De departe trandafir, de aproape borș cu știr, Op-Ed de Victor Pelin
- „Cadoul poporului rus”, Op-Ed de Victor Pelin
- Ziua independenței. Op-Ed de Victor Pelin
- Comemorarea victimelor regimurilor totalitare. Op-Ed de Victor Pelin
- Vaccinarea și chip-izarea moldovenilor. Pamflet de Victor Pelin
- Politica externă echilibrată. Op-Ed de Victor Pelin
- Soluția: Anularea alegerilor prezidențiale! Op-Ed de Victor Pelin
- Paiul din ochiul Maiei… Op-Ed de Victor Pelin
- Un nou atac cu gaze, Op-Ed
- Renato Usatîi – Furgal-ul președintelui Dodon, Op-Ed
- Așteptându-l pe... Patriarhul Kirill, Op-Ed
- Schimbarea orientării președintelui Dodon, Op-Ed
- Unde-s banii, Ștefănică? Op-Ed