Despăgubiri materiale pentru fermierii cu terenuri după traseul Râbniţa – Tiraspol

Problema terenurilor agricole situate după traseul Râbniţa – Tiraspol a fost principalul subiect de discuţie, joi, la întrevederea reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în reglementarea transnistreană, Eugen Carpov şi Nina Ştanski. După întrevedere, Eugen Carpov a menţionat că autorităţile constituţionale de la Chişinău analizează posibilitatea alocării unor compensaţii agricultorilor, cărora regimul de la Tiraspol le interzice să-şi cultive terenurile, transmite IPN.

Eugen Carpov a precizat că pierderile suportate de aceşti agricultori sunt estimate la peste 10 milioane de lei. Vicepremierul a declarat că agricultorii din satele aflate sub jurisdicţia Chişinăului nu trebuie să încheie cu autorităţile de la Dubăsari contracte de arendă pentru propriile pământuri, pe care le-au obţinut în proprietate în urma privatizării din anii 90.

La rândul său, Nina Ştanski a spus că, din informaţiile pe care le deţin autorităţile de la Tiraspol, reprezentanţii Chişinăului oferă câte 4 mii de lei proprietarilor de terenuri, cu condiţia ca aceştia să nu încheie contracte de arendă cu autorităţile de la Dubăsari. Nina Ştanski s-a arătat deranjată de intenţia autorităţilor constituţionale de a plăti despăgubiri fermierilor din stânga Nistrului şi a subliniat că astfel autorităţile moldoveneşti doresc să menţină acest subiect „fierbinte”.

În cadrul negocierilor părţile au convenit, în cel mult două săptămâni, să aibă loc o nouă rundă de discuţii între grupurile de experţi din domeniul economiei şi educaţiei de pe cele două maluri ale Nistrului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.