Desiree Jongsma: Examinăm și implicațiile mai larg COVID-19 pentru copii și femei. Interviu IPN

- IPN: Stimată Desiree Jongsma, am vrea să discutăm astăzi cu Dumneavoastră, Reprezentanta de Țară UNICEF în Moldova, o temă care preocupă foarte mult oamenii de la noi și nu numai: COVID-19. Și știm că UNICEF tocmai a adus în Moldova peste 700 kg de echipamente de protecție, foarte necesar pentru lucrătorii în domeniul sănătății din prima linie. Care au fost provocările cu care UNICEF s-a confruntat la procurarea acestui lot pentru Moldova?

Desiree Jongsma:
În primul rând, aș dori să spun că Fondul Națiunilor Unite pentru Copil (UNICEF) are o istorie lungă de activitate în situații de urgență și crize umanitare. La debutul unei situații de urgență - indiferent dacă este vorba despre un conflict armat sau o calamitate naturală, UNICEF este capabil să se mobilizeze rapid și să livreze produse de primă necesitate prin unul dintre centrele sale de aprovizionare din întreaga lume. Centrul global de aprovizionare UNICEF din Copenhaga găzduiește un depozit cu o suprafață de 2 hectare, care este și cel mai mare depozit umanitar din lume.

Cu toate acestea, pandemia de coronavirus este o urgență globală în domeniul sănătății publice. Viteza și amploarea cu care se răspândește focarul în întreaga lume au adus provocări unice și operațiunilor de aprovizionare la nivel mondial ale UNICEF.

- IPN: Probabil, este vorba de lipsa echipamentului de protecție pentru lucrătorii medicali din prima linie în multe țări lovite de COVID-19...

Desiree Jongsma:
Așa este. Conform informațiilor Centrului nostru pentru aprovizionare, în special măștile, și cele chirurgicale, și cele cu filtru de tip N95, au cunoscut cele mai mari solicitări din cauza COVID-19. Cererea pentru unele produse a crescut de 1000 – 2000 de ori. De exemplu, cererea medie anuală pentru toate tipurile de măști de protecție livrate prin UNICEF nu a depășit niciodată 25.000 de unități. Acum însă cererea pentru măști, atât chirurgicale, cât și de tip N95, depășește 55 de milioane.

În prezent, UNICEF lucrează cu aproximativ 1.000 de furnizori și lideri din întreaga lume, pentru a sprijini găsirea unei soluții pentru acest deficit. În ciuda condițiilor extreme pe piață, inclusiv a achizițiilor agresive și a restricțiilor de export emergente, UNICEF a reușit să asigure disponibilitatea produselor cheie de la furnizori pentru următoarele luni. Deși Europa este una dintre regiunile cele mai afectate de COVID-19, centrul de aprovizionare UNICEF din Copenhaga rămâne pe deplin operațională, iar depozitul său funcționează în mai multe ture 7 zile pe săptămână.

- IPN: Livrarea acestor produse către țările afectate trebuie să reprezinte o provocare suplimentară, deoarece, până în prezent, peste 210 țări și teritorii din întreaga lume au raportat un total de peste 2,5 milioane de cazuri confirmate de COVID-19?

Desiree Jongsma:
Cu siguranță. Restricțiile la transportul internațional au un impact fără precedent asupra operațiunilor de aprovizionări la nivel mondial – este vorba de întârzieri și costuri mai mari asociate transportării unor produse care pot salva vieți.

Colegii noștri de la Centrul de aprovizionare UNICEF au revizuit capacitatea și acoperirea globală a aeronavelor, transportatorilor și organizațiilor partenere pentru a acorda prioritate transporturilor de produse și echipamente cheie. De asemenea, au fost descentralizate unele stocuri critice, fiind mutate unele produse esențiale de la Copenhaga către depozitele din Shanghai, Dubai, Panama și Accra.

- IPN: În afară de echipamentele individuale de protecție, angajații din prima linie au nevoie de produse precum detergenți și dezinfectanți pentru mâini. Oferă UNICEF acest tip de aprovizionare prin centrele sale globale și regionale?

Desiree Jongsma: Depozitul nostru global din Copenhaga, dar și cele regionale, nu stochează orice. De exemplu, nu se stochează produsele alimentare. În ciuda capacității mari, doar 5% din ceea ce oferă UNICEF pe întreg globul este livrat de la Centrul de aprovizionare din Copenhaga și depozitele sale. Majoritatea livrărilor sunt făcute direct de la furnizori în țara de destinație, iar unele articole sunt achiziționate local.

Există anumite limite pentru livrările de produse precum cele folosite pentru igienizare pe calea aerului, și asta suplimentar la restricțiile impuse transportului internațional din cauza pandemiei COVID-19. Deoarece dezinfectanții pentru mâini, de exemplu, trebuie să conțină cel puțin 60% alcool, acesta este clasificat ca marfă periculoasă.

Din fericire, în lunile următoare UNICEF va putea achiziționa și distribui local detergenți, dezinfectanți și pachete igienice, inclusiv pentru instituțiile medicale, datorită unei intervenții mai complexe de răspuns la pandemia COVID-19, de 1,2 milioane dolari, finanțate de USAID.

- IPN: Mulți părinți și familii încearcă să se adapteze la noua realitate care cuprinde munca de acasă și școlarizarea la distanță a copiilor. Cum îi sprijină UNICEF?

Desiree Jongsma:
Este o întrebare foarte relevantă. Fiecare criză are atât faze acute, cât și cronice, precum și probleme conexe care trebuie rezolvate, uneori simultan. În Moldova, de exemplu, pe lângă satisfacerea nevoilor imediate de prevenire a COVID-19, UNICEF analizează implicațiile extinse ale focarului, în special pentru copii și femei.

Aproximativ o jumătate de milion de copii din Moldova sunt izolați acasă, împreună cu familiile lor. Studenții, părinții și profesorii au trebuit să se adapteze destul de rapid la noua realitate a învățământului la distanță și, în acest sens, în calitate de președinte al Grupului de lucru ONU pentru educație, sprijinim Ministerul Educației în eforturile sale de a asigura continuitatea învățării. Deoarece există încă mulți profesori și studenți lipsiți de dispozitivele și conexiunile necesare, susținem mobilizarea resurselor aferente, inclusiv din Parteneriatul global pentru educație. Împărtășim experiența altor țări și resursele gratuite pentru învățarea online pentru studenți și părinți. În plus, nevoile preșcolarilor sunt, de asemenea, importante și, împreună cu Ministerul Educației, sprijinim diverse inițiative de parentalitate pozitivă, inclusiv formarea online pentru educatorii implicați. Suntem conștienți și de faptul că există copii și adolescenți în școlile internat și cele speciale și ei au nevoie de produse de igienă pe care suntem gata să le oferim cu sprijin din partea USAID.

Mai mult, există din nefericire și situații când unii copii sunt martori la violență și abuzuri în propriile case, în timp ce alții, în special adolescenți și tineri, luptă cu singurătatea, anxietatea și alte probleme legate de sănătatea mintală. Unii copii mici pot fi afectați de perturbarea calendarului imunizărilor de rutină. Și să nu uităm că femeile nasc și în timpul pandemiei, iar sănătatea mamelor și a nou-născuților trebuie protejată.

Prin urmare, ne concentrăm deja și pe furnizarea în condiții de siguranță, pe termen lung, a serviciilor esențiale de sănătate și sociale, educație, servicii de protecție a copilului, precum și sprijin psihosocial și de prevenire a stigmatizării copiilor și familiilor afectate.

Ca parte a abordării comune a ONU COVID-19, UNICEF este gata să lucreze împreună cu comunitatea donatorilor și cu partenerii săi pentru a contribui la asigurarea unui răspuns adecvat la COVID-19 din Moldova, atât în ceea ce privește efectele primare, cât și cele secundare.

Consemnare: Valeriu Vasilică, IPN

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.