„Româna: bogată în forme sau limbă cu dificultăţi?”
Rezumatul articolului anterior
În articolul de miercurea trecută, 8 octombrie 2014 am abordat următoarele aspecte:
1) Diferenţierea semantică a verbelor „a lucra” şi „a prelucra”. (Vă propusesem suplimentar să examinaţi şi alte verbe, inclusiv prefixate, pentru a determina dacă există o deosebire de sens între ele. Dar, neavând vreo reacţie din partea dumneavoastră, ne-am gândit că ele nu vă preocupă. Cu toate acestea, noi găsim interesante şi utile în exprimare expresiile de tipul: „a-l duce pe cineva cu zăhărelul” vs. „a-l induce pe cineva în eroare”; „a-l interesa pe cineva” vs. „a-l cointeresa pe cineva” etcétera.)
2. Structuri cu prepoziţii: în + … / din + … / la + … / de la + … (Le mulţumim cititorilor care au expediat comentarii, convingându-ne că şi îmbinările cu prepoziţii trebuie să rămână constant în vizorul celor interesaţi de exprimarea corectă.)
3. Substantive masculine inanimate: cât de multe sunt ele în română? (Ne-a interesat faptul de ce crénvurştii nu sunt „crenvúşte”, nici … Vă mai întrebasem despre relaţia în care se află cuvintele „castraveţi” vs. „pepeni”; „struguri” vs. „ciorchini”.)
4. Accentuarea corectă a formelor verbului „a felicita” la indicativ prezent. Cititoarea pe care o cheamă Mariana (numele de familie nu i-l cunoaştem) ne-a răspuns corect: felícit, felicíţi, felícită. (La acest capitol sunt şi alte verbe ce prezintă interes la alegerea corectă a silabei accentuate în formele de indicativ prezent : (eu) termin, (tu) determini, (el) extermină, (ea) necesită, (ei) solicită, (ele) exercită.)
Azi ne vom referi la alte aspecte pe care cititorii noştri ne-au sugerat să le punem în discuţie. La început însă ne adresăm unei cititoare cu prenumele Ludmila: nu suntem siguri că veţi avea răbdare să citiţi până la capăt acest articol. Din nou a ieşit mare. Zicem parafrazându-l pe francezul Blaíse Pascal: am scris un articol aşa de lung pentru că nu am avut suficient timp să-l scriem mai scurt. Miercurea viitoare va fi, poate, altfel. O întrebare pentru dumneavoastră, Ludmila: ştiţi că maestrul Tudor Gheorghe v-a dedicat un cântec? Accesaţi aici!
I. Deşi „necătând” nu există în română, mulţi vorbitori spun . . .
Un cititor, al cărui nume este Alexandr Soloviov, vorbitor de limba rusă, dar, precum ne-a scris, este interesat de exprimarea corectă în română, ne întreabă dacă greşeşte atunci când foloseşte în vorbire „necătând” .
Este lăudabil faptul că un vorbitor de rusă se interesează de aspecte de corectitudine a exprimării în limba română .
La prima vedere, „necătând” este un gerunziu. Însă situaţiile în care este folosit de unii concetăţeni ai noştri, ne determină să zicem că numai gerunziu nu e. O spunem din capul locului: „necătând” nu există în limba română în pofida faptului că el s-a înrădăcinat în limbajul multora. Nu e atestată forma respectivă nici în dicţionare. Şi deoarece nu există, trebuie s-o excludem din vorbire o dată pentru totdeauna! Zicem acestea în ciuda faptului că şi în limbajul scris îl găsim uneori. Iată unele exemple. (Nota bene! Pentru a nu multiplica greşeala, am corectat-o. Variantele originale le puteţi vedea accesând trimiterile.)
1) Deşi Cameron Leal, student din SUA, a trebuit să-şi sacrifice cariera sportivă, el nu are regrete.
2) Cu toate că Ministerul de Externe se bate cu pumnul în piept şi zice că nu au fost semnalate astfel de cazuri, doi cunoscuţi ai mei au păţit-o.
3) Flota Mării Negre acumulează datorii, în pofida „amiciţiei” ruso-ucrainene.
4) Crescusem împreună, în ciuda faptului că trăiam peste un deal şi trebuia să merg vreo jumătate de oră ca să ajung acolo.
Inexistentul cuvânt l-am substituit cu unele conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale care realizează legătura între coordonată şi subordonata concesivă.
Citisem undeva că acest cuvânt inexistent în română a fost inventat de ... leneşi. Nu e chiar aşa. Cuvântul a fost pus în circulaţie de (!) ... filologi, traducători de texte din rusă în „moldoveneşte” . (În podul casei bunicilor mei (Dumnezeu să-i odihnească!), mi-a fost dat să găsesc cărţile din care a învăţat specialitatea de bibliotecar mama mea, Valentina Axan (Dumnezeu să-i dea sănătate!). Inexistentul cuvânt există în aceste cărţi, el fiind prezent în mult mai multe locuri decât conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale care ar fi trebuit să-l substituie.) Rămânem la părerea că inventarea cuvântului le aparţine unor oameni cu studii, nu zicem culţi, apoi acesta a fost preluat de mase. Iar azi este greu de debarasat de el. Cum a fost posibilă această „invenţie”? Vă spunem imediat. În rusă cuvântul „несмотря” este o prepoziţie. În limba română există un verb arhaic „a căta”, care are sensul actual de „a privi, a se uita” (Cată la mine! = Uită-te la mine! = Priveşte în direcţia mea!). S-a tradus în cel mai neinspirat mod, astfel rusescul „несмотря” devenind „necătând” în „moldoveneşte”. Apropo, tot de la verbul arhaic „a căta” s-a format şi substantivul „cătare” (în ruseşte „прицел”). Dar cea mai nostimă istorioară legată de verbul „a căta” circulă în mediul filologilor. Se zice că prin anii 30 ai secolului al XIX-lea la posturile de radio de la Moscova, Bucureşti şi Tiraspol (la oră fixă) se difuzau următoarele apeluri: „Внимание, говорит Москва!” / „Atenţiune, aici e postul de radio Bucureşti!” / „Ian cătaţi, ian cătaţi, grăieşte nodul de radio de la Tiraşpole!”. Deşi sunt trei structuri diferite, suntem convinşi că le înţelegeţi pe toate: şi pe cea în rusă, şi pe cea în română, şi pe cea ... de la urmă. Aţi observat că am scris „deşi”, nu . . . . . . .? Puteam scrie şi „cu toate că”, „chiar dacă”, „chiar de”, „măcar că”, „în pofida faptului că” , „în ciuda faptului că”. Încă o dată afirmăm: BOGATĂ ÎN FORME E LIMBA ROMÂNĂ!
II. Atât româna, cât şi rusa, dar şi alte limbi ...
Alexandru ne-a mai rugat să-i spunem cum se traduc corect în română elemenele corelative ruseşti „как ..., так и ...”. Trebuie să recunoaştem că există probleme în cazul traducerii acestei perechi de cuvinte. Vă propunem un exemplu, pe primul loc plasând forma corectă, iar între paranteze – pe cele greşite, pentru a evita capcanele lingvistice.
Îmi place atât româna, cât şi rusa. (Greşit: cum …, cum şi …; cât …, cât şi …; cât …, atât şi …)
Pentru propoziţia în rusă „Эта конференция собрала представителей как республиканского, так и местного уровня.” vă propunem următoarele traduceri în română:
1) Conferinţa aceasta a reunit atât reprezentanţi de nivel naţional, cât şi de nivel local.
2) Această conferinţă a reunit reprezentanţi de nivel naţional, dar şi de nivel local.
3) Conferinţa aceasta a reunit reprezentanţi şi de nivel naţional, şi de nivel local.
Alexandru, aceste aspecte aţi dorit să le concretizaţi? Mai scríeţi-ne!
III. Conform diferitor surse?
Cititorul Eugen (din păcate, nu-i cunoaştem numele de familie) ne-a întrebat: e corectă forma „diferitor”: „conform diferitor surse” sau „birourile diferitor firme”?
Răspundem. Problema, într-adevăr, există. Pentru a o contura, vă propunem să citiţi aceste titluri.
1. Efecte sanogene ale diferitor tipuri de masaj
2. Analiza PCR pentru depistarea diferitelor infecţii
În gramatică, „diferit”, „diferită”, „diferiţi”, „diferite” reprezintă un adjectiv cu patru forme. La cazurile nominativ-acuzativ nu se înregistrează dificultăţi. 1) Am gustat diferit vin. / Am gustat vin diferit. / 2) Am băut diferită cafea. / Am băut cafea diferită. 3) Diferiţi oameni judecă diferit. / Oameni diferiţi judecă diferit. 4) Peppi purta diferiţi ciorapi? / Peppi purta ciorapi diferiţi? 5) Diferite persoane au diferite opinii. / Persoane diferite au opinii diferite. 6) Am aflat din diferite surse. / Am aflat din surse diferite.
Diverse probleme apar la genitiv-dativ plural: diferitor (sau diferiţilor) oameni? / diferitor (sau diferitelor) persoane? / diferitor (sau diferitelor) surse?
Norma recomandă forma „diferitor”, unică pentru genitiv-dativul plural.
1) Diferitor oameni / Diferitor persoane gramatica li se pare plictisitoare.
La cele spuse mai adăugăm că adjectivul despre care am discutat poate fi înlocuit cu variantele sinonimice. (Conform diferitor = diverselor = variatelor = feluritelor surse. Birourile diferitor = diverselor = variatelor = feluritelor firme.)
Eugen, v-am răspuns la întrebare? Aceasta aţi dorit să clarificaţi? Nu dispăreţi! Scríeţi-ne!
Nu ar fi corect din partea noastră dacă nu am aminti aici de încă un aspect ce tine de gramatica academică şi poate fi aplicat în unele exemple de mai sus: determinarea. Dar fiind o temă care diferitor cititori li se poate părea prea „academică”, nu o vom aborda. Vom reveni doar dacă veţi insista.
IV. Căror sau cărora?
O cititoare şi un cititor, Olga şi ED.......... (cu părere de rău, nu le cunoaştem numele de familie), ne-au expediat comentarii identice, diferenţa fiind doar unele forme ale unor cuvinte . Printre acestea: căror şi cărora. Provocarea ni s-a părut inspirată, de aceea am acceptat-o. E important să ştiţi că ambele forme sunt corecte în limba română, ele folosindu-se totuşi diferit: ca adjectiv pronominal (în prepoziţie şi în postpoziţie), dar şi ca pronume la genitiv-dativ plural. (Căror domni le-aţi spus? / Sunt domnii cărora le-am transmis informaţia. / Căror doamne le-aţi spus? / Sunt doamnele cărora le-am transmis informaţia. / Toti cei care spun greşit „la Italia”, carora dacă le faci observatie, se uită la tine ca la cel mai mare dusman şi cred ca faci pe desteptul.)
Întrebare suplimentară la aceeaşi temă: ştiţi în ce situaţii se folosesc formele: unor, unora / altor, altora / multor, multora / tuturor, tuturora?
V. Incluziv ǂ Inclusiv?
Elena (nu-i cunoaştem numele de familie) ne-a scris: „În discursurile oficiale, pe dimensiunea educaţie, întâlnim frecvent sintagma „educaţie incluZivă”. În dicţionar apare doar „incluSiv”, dar e adverb; şi „incluZiune”, s. f. Care este forma corectă pentru adjectiv? Mulţumesc.”
Aveţi dreptate, Elena, adjectivul e utilizat în studiile elaborate în domeniul educaţiei, el având o semnificaţie distinctă.
1. Stiţi ce este educaţia incluzivă?
2. Educaţie incluzivă
3. Educaţia incluzivă în grădiniţă: dimensiuni, provocări şi soluţii
Elena, în dicţionarele recente nu este inclus adjectivul despre care discutăm. Doar dicţionarul limbii române (Scriban, 1939) atestă forma care vă interesează.
*incluzív, -ă (fr. inclusif). Care cuprinde în el: în mod incluziv.
Răspunsul nostru nu înseamnă nicidecum că a fost găsită soluţia pentu problema abordată. Ea mai rămâne din cauză că atât adjectivul „incluziv”, cât şi adverbul „inclusiv” au fost preluate din franceză („inclusif”), iar în această limbă diferă niţel scrierea de pronunţie. O intervenţie de ordin ortografic ce urmează a fi făcută de forul academic ar dezlega această chestiune în limba română: fie că unificăm forma adjectivului cu cea a adverbului, fie că recunoaştem existenţa ambelor forme: adjectivul cu -z-, iar adverbul cu -s-. Personal, pledăm pentru unificare, astfel excluzând aspectele controversate (şi uneori deranjante) ca şi în cazul dubletului „filosofie / filozofie” (ngr. Philosophia). Ceea ce am enunţat aici ţine de viitor (apropiat sau îndepărtat, nu se ştie). Oricum, e necesară găsirea pietrei „filozofale” / „filosofale” în problema discutată.
Cititorilor interesaţi de formele actuale ale unor cuvinte ce au în componenţă -s- sau -z- le propunem să scrie în locul punctelor litera pe care o consideră potrivită: 1) di…-de-dimineaţă; 2) aghea…mă; 3) autobu…; 4) microbu…; 5) troleibu…; 6) cari…mă; 7) conclu…ie; 8) conclu…iv; 9) de…inenţă; 10) di…idenţă; 11) epi…od; 12) premi…ă; 13) pri…mă; 14) pri…ă; 15) veio…ă; 16) ai…berg; 17) a …mulge; 18) a …muci; 19) …mucitură; 20) atla… .
Aşteptăm.
Pe miercurea viitoare!
Alexei Axan
