Descifrarea conferinței de presă, organizată de Anatolie Postică, expert anticorupție, detectiv în data de 10 decembrie 2019, în sala pentru conferințe de presă a Agenției IPN
Eu sunt Anatolie Postică, comisar șef în retragere sau colonel în retragere, ultima mea funcție a fost șeful Serviciului protecție internă și anticorupție din cadrul MAI. Am demisionat câteva luni în urmă. Mi-am început activitatea ca și detectiv particular, mai am și o platformă ONG ca și expert anticorupție. Am luat mai multe investigații, dar, desigur, întotdeauna m-a interesat interesul statului, interesul bugetului pentru că așa mi-a fost activitatea.
Am venit în fața dumneavoastră să vă prezint niște materiale, dar până a face acest lucru, vreau să vă aduc la cunoștință că o instituție mass-media de la București, Intelnews sau Intelligence news, a lansat un filmuleț, care se numește „Mustățile criminale ale imobiliarelor moldovenești”, ceva de genul. A fost lansat cu o săptămână în urmă, pe 4 decembrie, pe rețelele sociale, a fost vizualizat de peste 13 mii de persoane, dar în acest filmuleț se descriu schemele de eschivare a plății impozitelor, problemele și riscurile care apar pentru societate. Se fac niște analize, niște declarații... am și eu mai multe interviuri, însă nu se dezvăluie nume, persoane. De aceasta, vom lucra în așa consecutivitate: asistentul meu va lansa acest film ca să-l vizualizați, ca să nu mă repet și după acest filmuleț voi ridica cortina actorilor. Vor fi continuitatea declarațiilor mele, cu rezultatele investigațiilor, cu situația la zi, cu ce am mai pregătit suplimentar. Adică, voi informa publicul pentru că în această tematică, ca un fir roșu, va fi corupția. Întâmplător sau nu, dar astăzi este data de 10 decembrie, a doua zi după Ziua Internațională Anticorupție, care a fost declarată conform Convenției ONU și poate e semnificativ. Așadar, vizionare plăcută și după aceasta intervenim.
Acesta a fost filmul. Este o expresie: „Viața bate filmul”. Înainte de a prezenta materialele obținute, eu vreau să fac un apel, o chemare: haideți să ne bazăm, în general în societate, pe fapte, pe probe, pe dovezi pentru că și așa la noi societatea e foarte manipulată și eu am luat așa un principiu că dacă sunt probe, sunt dovezi, declarăm, dacă nu – atunci așteptăm să apară sau nu declarăm.
Plus la aceasta, vreau să vă spun în prealabil că nu fac niciun partizanat politic. Nu aparțin niciunui partid politic și personajele care vor fi dezvăluite aici fac parte din mai multe partide, care au nimerit în vizor, fără comentarii că este partidul cutare sau cutare. Nu e domeniul meu și nu voi intra în această zonă.
Întotdeauna mi-a plăcut o afirmație că pentru un cetățean sunt inevitabile două lucruri: moartea și impozitele. Iată în Republica Moldova, până una-alta, afirmația aceasta nu este valabilă.
Vreau să continui acest film prin ceea ce am acumulat. Nu voi comenta declarațiile experților români pentru că e voia domniilor lor să declare ce au declarat. Eu doar am oferit aici niște interviuri. Din ceea ce a fost în filme eu voi detalia mai multe lucruri. În primul rând, dacă ne referim la cetățeni, ați văzut pe ecran o doamnă, doamna Sănduță, care figura într-un dosar de eschivare de la impozite la Ialoveni. Vreau să vă aduc la cunoștință că la această doamnă dosarul deja este trimis în judecată și ea va fi pusă sub învinuire și, posibil, va ajunge în detenție, fără ca domnul Musteață să aibă vreun rol procesual. Când am început investigația și am încercat să merg la Procuratură, nu știu de ce, dar s-au grăbit să-l transmită în judecată. Iată așa un indice, dacă vorbim de interesul cetățeanului. După ea vor urma cred că încă vreo patru. Mai este un dosar la Procuratura municipală și mai sunt, așa ca informație.
Eu în film am avut așa o informație că am informat mai multe autorități de aplicare a legii. În general, de comun acord cu foștii parteneri ai domnului Musteață, administratorii ProImobil Company, avem opt petiții-plângeri printre care o parte dumnealor le-au expediat, o parte – eu. Primele adresări au avut loc pe 11 septembrie. Ne-am documentat din mass-media. Prima a fost la Fisc, ne-am document referitor la un blogger pe nume Luchianiuc. El a publicat apartamente concrete, informații concrete și noi le-am dat la Fisc. Iată s-a dus prima rândunică. Apropo, s-a dus la Serviciul pentru prevenirea și spălarea banilor notificare. În procesul discuțiilor cu angajații ProImobil Company, dintre care doi ați văzut pe ecrane, erau în umbră, dar ei au făcut declarații oficiale pe numele administrației și informațiile au fost transmise Procuraturii municipale Chișinău. Aceasta se întâmpla pe data de 19 septembrie.
Concomitent, am expediat și eu un pachet întreg de materiale, pe 62 de file, cum spuneam în film că au fost și contracte, și contracte de arvune, în care figura și domnul Musteață în paralel, dar figurau și mai mulți agenți imobiliari. Cred că mai mulți de 10. Aceasta am transmis-o și la PCCOCS. Am mai transmis eu o informație la Inspectoratul Fiscal de Stat pe numele domnului Pușcuță, iarăși cu 75 de file. Până la moment ne informau formal că „examinăm, vom face controale în procesul activității”... Și am mai trimis una la procurorul-șef interimar al PCCOCS.
Chiar am fost informat de procurorul Eugeniu Bordos de la PCCOCS că a fost pornit un proces penal și aici mă opresc. Ca pe data de 18 octombrie să se efectueze 13 percheziții la domiciliile foștilor parteneri. Eu am spus în film, dar acum avem situația reală la zi. În baza unui raport al unui ofițer de investigații de la Inspectoratul Național de Investigații, Sergiu Ciobanu, pentru că, până la urmă, cineva va trebui să răspundă, în baza unui raport, spune că este o grupare criminală, care a organizat eschivările de la impozite. Cam același text pe care l-am formulat și noi. Până la urmă, un cetățean care, de fapt, este și el angajat MAI, a denunțat că a prezentat arvună o mie de euro, fiți atenți, nu i s-a rezolvat problema cu apartamentul și nu i s-a întors arvuna. Presupun că nu e un element infracțional până una-alta pentru că nu erau nici termenii depășiți. Și chiar dacă spunem că s-a eschivat de la impozite, ar fi 180 de euro.
Într-o dimineață de 18 octombrie se trezesc cu percheziții. În baza unei ordonanțe condusă de același Eugeniu Bordos, care ducea și materialele acestea. Și aici nu mai figurează formulări „crimă organizată”, figurează doar suma de o mie de euro.
Printr-o ordonanță cu privire la formarea grupului de urmărire penală, domnul procuror-șef interimar de la PCCOCS formează un grup pentru percheziții de 51 de reprezentanți ale autorităților de aplicare a legii, mă refer la Procuratură, Direcția urmărire penală, polițiști, etc. Lista persoanelor cărora li s-a făcut percheziții erau un avocat stagiar și chiar și părinților lui, care erau la o distanță foarte mare de la mia aceasta de euro. Poate sunt cam teatral, dar chiar este un contrast care m-a nedumerit total. Drept că băieții de la Poliție și domnii procurori s-au comportat respectabil, înțelegând și chiar pe ascuns spunând că a fost o comandă și spunând că sunt nevoiți să facă acest lucru. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic. Au trecut acuș două luni și nimeni dintre persoanele percheziționate nu au nicio calitate procesuală.
Până la urmă, Curtea de Apel, la rând emite decizii de casare acestor acțiuni. Până la moment avem trei. Și de recunoaștere drept nefondate a autorizațiilor de percheziții. Judecători sunt Iurie Melinteanu, Ghenadie Lâsâi și Ion Bulgac. Ieri a fost a treia, dar cred că vor urma.
Eu mă întreb ca cetățean, pentru presupusele 180 de euro de eschivare au antrenat peste 50 de oameni. Vă închipuiți câtă cheltuială din buget ca să nu găsească nimic, plus cred că domniile lor nu se vor opri, vor ataca și vor cere despăgubiri și mi-e interesant cine va plăti aceste despăgubiri. Vom vedea. Vom sta cu ochii pe ei.
Eu nu m-am oprit, am mai făcut apelări, dar până aici vreau să fac o mică paranteză. Așa a fost să se întâmple pentru că diferit se insinuează.. domnul Musteață a continuat să utilizeze un număr de telefon care aparținea companiei și angajații companiei, activându-l, au văzut toate comunicațiile electronice. Și ce a ieșit la iveală m-a mirat foarte mult. Acuș eu am să vă prezint ce a ieșit la iveală. A ieșit la iveală că un oarecare Alexei Gâscă îl informează pe domnul Musteață și îi trimite în anexă o ordonanță de neîncepere a cauzei penale pe toate materialele care le-am descris. Iată această ordonanță este trimisă pe comunicațiile acestea electronice de la Alexei Gâscă. Aceasta este comunicația cu Alexei Gâscă, el este fost angajat MAI, de fapt, și domnul Musteață. „Vadim Cojohari de la IGP cine este? Fost director adjunct al CNA, drugul lui Viorel Chetraru. Mejinschi cu el stă bine. Dar cu dd? După cum cunosc, contacte directe n-au avut”. Și trimite această ordonanță luată de la procurorul Eugen Bordos, unde am transmis toate materialele. Până astăzi, la mine această ordonanță nu a ajuns și eu aici figurez. „Potică Anatolie a declarat că ....” și eu n-am fost informat. Ea stă la domnul Musteață, la persoana denunțată. Așa a fost fie că ei n-au știut despre aceasta, foștii colegi au activat și chestiile acestea au apărut de la sine.
Au ieșit și alte lucruri la iveală. Același Alexei Gâscă îi trimite copia lui Musteață pe o plângere făcută la Serviciul de prevenire și combatere a spălării banilor. Eu nu vreau să adaug nimic. Iată aceasta este și în orice dosar este un comportament corupțional, de fapt. Plus la asta, ce au mai făcut ei și ce s-a stabilit și faptul că ei făceau consultații cum să scrie Musteață denunțul pe care l-am spus și chiar a ieșit la iveală proiectele de denunțuri și chiar din denunț am văzut că domnul Bordos a fost în calitate de dactilograf. Domnul Musteață i-a dictat, a semnat și a scris „din cuvintele mele e tapat corect”. Ceva ce în jurisprudență, cine cunoaște, e urât și nu prea se întâmplă. Dar bine.
Pe cazul filărilor ilegale sunt plângeri la SIS, la Procuratura Generală pentru că voi o să vedeți din aceste scheme toți eroii, toți autorii care și ce rol a avut. N-am inclus pe nimeni care n-a figurat.
Ce-am făcut eu mai departe... Mai departe eu m-am adresat la Procuratura Anticorupție. Am fost personal la domnul Viorel Morari și am făcut o plângere. Am anexat aceste comunicări. Dumnealui m-a primit, mi-a zis că, uite, o să luăm măsuri penale sau procesuale etc ca peste o săptămână să primesc de la ei o scrisoare că e transmisă domnului Compan. Adică, la aceiași procurori. Vă închipuiți în ce stare eram eu. În film ați văzut că un procuror de cot a fost pus sub învinuire pentru așa ceva. La noi nu este așa ceva în Republica Moldova. Același lucru l-am făcut și pe numele domnului Flocea, director CNA, referitor la spălarea banilor. Nu știu dacă au acolo organ de acesta disciplinar. Pentru că, ce am vrut să vă spun, fiecare autoritate ar trebui să aibă instrumente anticorupție pentru integritate și disciplinare. Nu e obligatoriu să faci imixtiune în dosarele penale, sunt niște cerințe pentru toți funcționarii publici pe care trebuie să le respecte. Eu am sperat foarte mult să utilizeze și instrumentul acesta disciplinar pe care eu l-am folosit foarte mult în MAI. De multe ori MAI este considerat țap ispășitor, dar nu este chiar așa. Și astăzi deja voi merge la domnul procuror general cu speranța că domnul Stoianoglo pentru că nu mai am alte alternative, de fapt. La cine să mă mai duc? De asta poate și dvs. v-am invitat pentru că am făcut și eu maxim ce pot face. Desigur vor apărea idei că pentru cine slujește, nu știu ce face... Rămâne la judecata Domnului și a legii, dacă am încălcat legea să mă tragă la răspundere.
Imediat după acest film, activistul civic Gheorghe Petic m-a atacat imediat pe Facebook cu dosarul acela cu violul, cu care nu am nicio atribuție. A pus declarația lui Grigore Gorea. Eu, de fapt, nu l-am atacat în judecată. E o paranteză și îmi cer scuze pentru asta, dar m-a atins poate puțin. A fost proces la procuratură, toți colegii mei au denunțat că nu am făcut partizanat politic, nu am avut nicio atribuție cu acest dosar, dar pentru mine mi-e interesant cine l-a rugat pe domnul Petic să o facă. Am o adresare către domnul Grigore Gorea poate e cazul să dezmințim chestia aceasta. A intrat la mine de mai multe ori și spunea că e greu cu familia, cu copiii, nu am bani, vreau funcții. E mai greu cu funcția pentru că te-ai pensionat. Uite așa se lucrează la noi. Fiind foarte... a hotărât să se răzbune prin televizor. Eu nu mă supăr pe nimeni. Și ușor trec la această schemă.
Nu este ca să denigrez pe cineva, pur și simplu ca să sistematizăm situația. Aici cu roșu – Vladislav Musteață. Ce face Vladislav Musteață? El își apără interesele cât poate progresa. El dovedește o chestie că în Republica Moldova banul sparge tot - și interesele politice, și integritatea. Așa au dovedit.
Aici este deputatul Vladimir Bolea. Ce a fost? A purtat discuții cu dumnealor, nu știu, poate l-au indus în eroare că nu a făcut nicio interceptare ilegală, doar că lumea a văzut și mi-a spus că a intrat la exponentul domnului Andrei Năstase, fiind ministru, Vasile Balica, șeful Inspectoratului Național de Investigații. Și dacă le suprapunem cu perchezițiile care se dovedesc a fi ilegale, se găsește o legătură și se găsește o intenție.
Nu am nicio învinuire față de domnul Năstase pentru că nu am probe. Doar am două argumente: 1. Ca și conducător – că ești un conducător prost și nu cunoști ce fac subalternii tăi sau cunoști, sau că nu am probe, indirect nu-i face față în niciun fel. Plus la toate, m-am uitat la denigrările distribuite de Petic și ar fi o legătură.
Aici la Procuratură iarăși, acești oameni au o înțelegere între ei, activează de comun de mai demult. Și iarăși, nu arunc pietre în fața domniei sale Dumitru Robu pentru că nu am văzut nimic, dar a promovat acești oameni în funcții: Eugeniu Bordos este eroul pe care l-ați văzut aici cu toate acțiunile pe care le-a făcut.
Aici figurează deja executorii Sergiu Ciobanu, Andrei Ghidirimschi, care era delegat la PCCOCS. Ei s-au purtat într-un fel normal, dar au făcut acțiuni care nu se încadrează. Cum să faci un raport neavând nimic documentat? Făcând învinuiri de grupare criminală, care până la urmă nimeni nu are statut. În așa situație se poate pomeni orice cetățean, și dumneavoastră. Nu putem să mai tolerăm așa ceva.
Partea stângă e, de fapt, o chestie logică. Domnul Mejinschi are interesele sale de business ca să le promoveze. Iarăși, nu-i pot face nicio învinuire. Comunică cu domnul Musteață, dar a pus în acțiune fosta pază a domnului Plahotniuc. Cine mă învinuiește că nu știu ce joc fac... nu fac jocul nimănui.
Acesta este Veaceslav Cazachevici, care a fost șef de secție la SSP, a fost în paza domnului Plahotniuc, unde apare în foarte multe filmulețe, episoade, unde erau evenimente în masă, puteți să vedeți fizionomia domniei sale.
Aici sunt niște executori care au purtat epoleți. Unii din ei i-au prins în flagrant când voiau să instaleze tehnică în birourile foștilor parteneri, unii dintre ei au fost depistați când erau filmați din mașini când intră, câți intră, ce fac. Toate materialele s-au dus la Procuratură pe cazurile acestea și la securitate.
Oxana Gâscă e ok, am auzit de ea. Așa s-a întâmplat că a ieșit la iveală cum s-au dus de acolo informații. Vrem, nu vrem, a fost un comportament corupțional. Chestia asta a ieșit de la sine la iveală. Vor verifica, vor vedea că nu a fost nimic făcut special. Așa a fost „norocul” lor să se vadă, să iasă la iveală chestiile acestea.
Ce avem noi? Constatări. Avem dosare mai vechi, fără finalitate la care Vladislav Musteață este organizator sau complice. Avem procese de atragere la răspundere și riscul de detenție a unor persoane nevinovată – Sănduță, Poiată, mai sunt oameni fugiți peste hotare, care figurează peste hotare. Ar fi vreo 4-5 persoane. Avem o dispută judecătorească prin obligația lui Musteață de a achita la buget 50 de milioane de lei. Pe care dumnealui refuză să-i plătească. 50 de milioane este un buget foarte mare pentru o autoritate de aplicare a legii. Ar trebui să-i mustre conștiința, cel puțin, pe ofițerii cu epoleți, pe procurori, când ei primesc bani din buget și acoperă omul care se eschivează. Ce facem, oameni buni, cu țara aceasta? O lăsăm pe umerii unui țăran care își plătește pământul și așa oameni noi unde ajungem? De asta, ar trebui să le fie rușine, cel puțin, acestor ofițeri care ei primesc bani bugetari și sunt chestii constatate și de eschivare și la judecată.
Ce mai avem noi? Mușamalizarea plângerilor pe care vi le-am arătat. Este evidentă. Ce mai avem? Comportament corupțional ale autorităților de aplicare a legii, de la Fisc până la procurorilor. Întrebarea: lăsăm lucrurile așa să meargă sau mergem înainte? Eu sunt dispus să merg înainte.
Și voi, ca reprezentanți ai puterii a patra, știu că sunteți salarizați și aparțineți unor companii și nu vă este ușor, dar vă rog să mă susțineți și voi. Uneori ajungeți și voi cum am ajuns și eu – ultima instanță este procurorul general.
Am accesat și am văzut că nu e funcțional site-ul lor, dar când au venit au venit la mine la oficiu. Filmul nu l-am organizat eu. Apropo, nu am niciun contact cu ei. Eu am făcut un contract pentru investigații. Eu în toate scrisorile fac referințe pentru că atenție, la toți zic: ca nu cumva niște chestii secundare (cine a organizat și cum) să umbrească toate dovezile. De asta și am venit aici. Nici mie poate filmulețul nu mi-a plăcut. Am făcut contract cu Calin și lucrez cu doi administratori, de fapt. Lucrez cu doi administratori, de fapt, Calin Irina care a fost învinuită pe dosarul acela și cu Petcoglo Alexandru. Uitați-vă câtă lume mi-a zis că „ce te-ai legat cu sportivii aceștia, că au trecut și nu știu ce”. Eu am o întrebare: ce sportivul nu este om? Nu poate avea activități? De ce dacă domnul Musteață cunoaște, de ce a făcut numai un denunț pe un angajat MAI pe o mie de euro? Unde sunt materialele? Apropo, eu am avut discuții, n-am vorbit direct, dar i-am transmis domnului Musteață – zic: „dacă aveți ceva materiale, transmiteți” pentru că eu nu aș putea să-mi pun autoritatea mea pentru câteva mii de lei ca o finanțare. Și atunci chestiile acestea sunt o manipulare. Eu vreau să scoatem tot și să lăsăm doar probele. Pentru că așa ajungem nicăieri și vă dați seama ce se întâmplă.
Eu nu păstrez la mine materiale deoarece încă nu am fost înregistrat ca și operator al datelor cu caracter personal. Tot ce mi s-a transmis, mi-a spus așa și procurorii. Au vrut să-mi facă o capcană, apropo. Domnul Berdos îmi spunea ca eu să chestionez lumea, să fac acțiuni procesuale ca să mă atragă în capcană. Cum puteam eu să fac asta? Zic: „oameni buni, v-am transmis copiile la zeci de contracte. Haideți să facem un grup comun, dacă vreți, implicați-mă și pe mine”. Aici este număr de înregistrare. Eu sunt gata să vă transmit dumneavoastră personal și să mergeți să vedeți.
N-am făcut niciodată investigații cu ProImobil. Investigațiile au fost începute după demisia mea.
În scrisoarea către procurorul general am făcut o descriere începând cu faptul că am contract, că este o problemă gravă a societății și deja depășește apărarea drepturilor cuiva, dar este o problemă a societății. Am descris toată fabula cu perchezițiile ilegale, cu atitudinea Procuraturii Anticorupție față de materialul cu procurorul Bordos.
„Luând în considerație acest fapt, expediez în adresa dumneavoastră materialul enunțat pentru a fi examinat prin prisma competenței procurorului general”. El mai are instrumente și am zis-o și anterior domnul procuror general, în afară de cauzele penale sau studierea lor, care pot fi calificate ca și imixtiune, va putea folosi și alte instrumente și am înțeles că acolo s-a pornit un control. Dar sunt oameni care iubesc și „pricoalele”.
Anatolie Postică, expert anticorupție, detectiv particular
DIȘCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.