Decizia statelor membre ale Uniunii Europene de a oferi undă verde pentru lansarea negocierilor de aderare cu Republica Moldova a încununat eforturile depuse de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) în acest sens. „Această evoluție consolidează într-o măsură și mai mare poziția țării noastre în cadrul familiei europene a păcii, stabilității și securității”, se arată în raportul pentru anul 2023 al MAEIE, transmite IPN.
Potrivit MAEIE, odată cu obținerea statutului de țară candidat și a recepționării celor 9 recomandări ale Comisiei Europene, Moldova a avansat în acest deziderat și a realizat acțiuni care, într-un final, au dus la recomandarea din 8 noiembrie 2023 a Comisie Europene de a lansa negocierile de aderare cu Moldova și la decizia statelor membre ale Uniunii Europene din 14 decembrie privind lansarea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.
Anul 2023 a fost marcat de implementarea în proporție de 94% a celor 9 recomandări, conform evaluării Comisiei Europene.
În luna aprilie, pentru prima oară în istoria relației cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a trimis contribuțiile sale pentru raportul de extindere al Comisiei Europene. De asemenea, pe 27 octombrie, cabinetul de miniștri a aprobat Planul Național de Aderare la Uniunea Europeană, un document rezultat din colaborarea intensă a numeroase instituții și consultări active cu societatea civilă.
Integrarea Republicii Moldova pe piața energetică a UE a continuat prin alăturarea furnizorului central de energie Energocom la platforma comună a UE pentru cumpărarea gazelor naturale și asocierea Moldelectrica în calitate de membru observator al ENTSO-E.
Autoritățile Republicii Moldova și Comisia Europeană au facilitat semnarea declarației voluntare între operatorii de telefonie mobilă din Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Datorită declarației, începând cu 1 ianuarie 2024, cetățenii care călătoresc în UE vor beneficia de tarife de roaming reduse pentru apelurile vocale și comunicații de date în roaming.
Republica Moldova este țara candidat cu cea mai bună dinamică de implementare a acquis-ului comunitar, înregistrând progrese în nouă dintre cele 35 de capitole de negocieri, acestea fiind următoarele: Libera circulație a capitalului (cap.4); Achiziții publice (cap.5); Dreptul societăților comerciale (cap.6); Servicii financiare (cap.9); Energie (cap.15); Fiscalitatea (cap.16); Politica sociala și a muncii (cap.19); Uniunea Vamală (cap.29); Politică externă, de securitate și apărare (cap.31), precizează MAEIE.
Pe dimensiunea securității, Misiunea de Parteneriat a UE în Republica Moldova (EUPM Moldova) și-a început activitatea în mai 2023, subliniind angajamentul MAEIE în dialogul cu instituțiile UE și consolidarea securității naționale.
Într-un demers asumat, Republica Moldova și-a consolidat alinierea la măsurile restrictive ale UE, prin adoptarea mai multor regimuri de măsuri restrictive în 2023 – inclusiv cele care vizează Federația Rusă – Moldova înregistrând o creștere a ratei de aliniere de la 64%în 2022 la 88% în 2023.