Deputatul Petru Ştirbate părăseşte fracţiunea PLDM

Deputatul Partidului Liberal Democrat, Petru Ştirbate, anunţă că părăseşte fracţiunea. Într-o declaraţie pentru presă, citată de IPN, parlamentarul menţionează că va activa în calitate de deputat independent şi că va susţine în continuare guvernul pro-european.

În declaraţie se precizează că Republica Moldova se află într-un moment critic, când clasa politică se confruntă cu o acută criză de credibilitate, când oamenii se simt trădaţi de cei pe care i-au votat, când deznădejdea a luat locul speranţei pentru care cetăţenii au votat, în număr mare, încă în 2009.

„Partidul din care fac parte nu este gata, din păcate, să iasă din cercul vicios în care se află deja de prea mult timp. Ca şi celelalte partide de la guvernare, PLDM se află într-o gravă criză de credibilitate şi nu există voinţă internă de a ieşi din această criză. Timpul însă nu mai lucrează în favoarea partidelor, ci împotriva Republicii Moldova. Dacă vom sta mai departe şi vom aştepta ca partenerii de dezvoltare să facă reformele la noi în ţară, ne vom adânci şi mai tare în această criză”, susţine deputatul.

Petru Ştibate mai menţionează că va susţine în continuare guvernul pro-european, dar va vota doar acele proiecte care sunt în interesul cetăţenilor. „Consider că actuala guvernare trebuie să lucreze sub presiunea şi sub controlul total al cetăţenilor, că trebuie să iasă din zona de confort a majorităţii parlamentare negociate netransparent, în care se „aranjează” tot, de la funcţii până la alte interese”, se mai spune în declaraţie.

Cu plecarea lui Petru Ştirbate din fracţiunea PLDM, cele trei partide din Alianţa pentru Integrarea Europeană, vor deţine în total 51 de mandate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.