Deputatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, nu este de acord cu constatarea Autorității Naționale de Integritate privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și va contesta actul în instanța de judecată.
Contactat de IPN, Alexandr Nesterovschi a declarat că, încă până a deveni deputat, împreună cu un prieten au deschis o companie, care ulterior a început să desfășoare activitate turistică. Atunci, când a fost deschisă compania, cineva trebuia să devină administrator, postură pe care a ocupat-o. Însă ce este important, spune deputatul, nu a fost angajat și nu a ridicat salariu.
Apoi director a devenit o altă persoană, pe numele căreia a fost perfectată licența pentru activitate turistică. Alexandr Nesterovschi susține că, în momentul în care a completat actele pentru a candida la funcția de deputat, cunoștea că un parlamentar nu trebuie să fie angajat și să ridice salariu dintr-un alt loc, decât din legislativ. „I-aș recomanda ANI să se ocupe mai bine de acei deputați care și-au schimbat fracțiunile și, după cum se vorbește, nu au făcut-o gratis, de acei deputați care au participat la furtul miliardului și de acei deputați care își subestimează cheltuielile cu scopul de a-și ascunde veniturile”, a mai spus Alexandr Nesterovschi.
Potrivit actului de constatare al ANI, subiectul a devenit administrator în cadrul unei firme în anul 2013. Din 2014, acesta este deputat în Parlament, iar pe durata celor două mandate de legiuitor, subiectul nu a renunțat la calitatea sa de administrator al firmei. În cadrul controlului, s-a constatat că, deputatul și-a continuat exercitarea atribuțiilor de administrator, și-a pus semnătura pe mai multe facturi fiscale și alte documente interne din cadrul firmei, asigurând în acest mod funcționalitatea acesteia. ANI mai precizează că, dacă actul emis va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza Parlamentul pentru a iniția procedura de încetare a mandatului de deputat.