Deputatul Ilan Șor nu mai ridică plăți salariale și compensatorii din ianuarie 2020

Deputatul Ilan Șor nu mai ridică plăți salariale și compensatorii din 1 ianuarie 2020, acestea fiindu-i suspendate. Iar din iunie până în decembrie 2019, parlamentarul a fost sancționat pentru 26 de absențe, conform Regulamentului Parlamentului.

Ilan Șor nu a precizat motivul absențelor sale de la ședințele organelor de lucru ale Parlamentului, precizează Secretariatul legislativului într-un răspuns pentru IPN.

Conform Regulamentul Parlamentului, absența fără motiv întemeiat a deputatului pe parcursul unei luni la trei ședințe ale Parlamentului sau ale comisiei permanente din care face parte se sancționează cu pierderea a 50% din salariu și din indemnizația lunară neimpozabilă pentru transport. Pentru patru și mai multe absențe se aplică coeficientul de 75%.


În cazul absenței nemotivate de la orice activitate parlamentară pe parcursul a cel puțin o lună consecutiv, la sesizarea președintelui Parlamentului, Comisia juridică, numiri și  imunități evaluează activitatea deputatului și poate propune președintelui Parlamentului emiterea dispoziției privind suspendarea achitării drepturilor salariale, indemnizațiilor și compensațiilor. Lucru care s-a și întâmplat din 1 ianuarie 2020 în privința deputatului Ilan Șor.

Parlamentul precizează că, deputații în Parlament și membrii ai comisiei permanente beneficiază de salariu lunar în mărime de 18 130 lei. De asemenea, o compensație lunară pentru cheltuieli legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cheltuieli protocolare și de promovare – până la 13 mii lei, în funcție de serviciile lunare de consultanță achiziționate. Este prevăzută și o indemnizație lunară pentru transport – 6500 lei (actualmente, de această indemnizație beneficiază 88 de persoane, ceilalți beneficiază de transport de serviciu) și o indemnizație lunară pentru închirierea spațiului locativ – de la 3 300 lei pentru o familie din 2 persoane până la 6 600 lei pentru o familie din 4 și mai multe persoane (de această plată beneficiază 12 persoane).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.