Faptul că nu au fost adoptate în lectură finală proiectele de legi privind cota de reprezentare a femeilor în viaţa politică reprezintă o mare iresponsabilitate din partea parlamentarilor. Despre aceasta a vorbit Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, într-o conferinţă de presă la IPN.
„Săptămâna trecută, Parlamentul a dat dovadă de lipsă de profesionalism”, a accentuat Alexei Buzu, spunând că nu au existat motive reale pentru a amâna votul în lectură finală asupra acestor proiecte.
Stabilirea unei cote de reprezentare a femeilor pe listele partidelor politice reprezintă o prioritate pentru perioada electorală din acest an, a adăugat directorul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare. În opinia sa, ne-adoptarea acestor proiecte de legi în lectură finală va duce la perpetuarea mai multor deficienţe electorale şi democratice pentru următorul scrutin.
Potrivit datelor societăţii civile, cota de reprezentare a femeilor în politică în Republica Moldova este mai mică decât media europeană şi cea mondială. La acest capitol Moldova depăşeşete doar statele musulmane.
Prin proiectele menţionate, se impune o cota de reprezentare de minimum de 40%.