Noi secvențe video de la întâlnirea de anul trecut a președintelui Igor Dodon cu liderul pe atunci al PDM Vlad Plahotniuc și cu Serghei Iaralov, unul din oamenii săi de încredere, au fost făcute publice de către deputații Iurie Reniță și Lilian Carp. Parlamentarii cer Procuraturii investigarea imaginilor pentru a vedea dacă sunt suficiente probe legale pentru tragerea la răspundere penală a președintelui țării pentru trădare de patrie. În secvență se aude cum Igor Dodon spune că tot timpul îi scrie note președintelui rus, Vladimir Putin, transmite IPN.
Deputatul Platformei DA, Iurie Reniță, a declarat că, împreună cu deputatul Lilian Carp, va face o adresă oficială pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, ca să verifice veridiciatatea acestor înregistrări video și coraborarea lor cu celelalte secvențe video făcute public anterior, în care figurează Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov. Iurie Reniță susține că a primit aceste imagini prin poștă, la fel ca și imaginile anterioare, doar că mai târziu.
Potrivit Deputatul PAS, Lilian Carp, secvențele video sunt în posesia Procuraturii Generale și dă asigurări că acestea nu sunt montate. „Un șef de stat face rapoarte despre situația politică din Republica Moldova. Procuratura și Serviciul de Informații de Stat este obligat în aceste condiții să se autosesizeze și să vadă dacă Igor Dodon nu este pericol de stat”, a menționat deputatul.
La mijlocul lunii mai, Iurie Reniță a publicat o secvență video cu aceeași participanți. În video, Vladimir Plahotniuc îi înmânează o pungă neagră șefului statului, în care ar fi fost bani. Președintele a spus atunci că imaginile sunt trucate. În data de 25 mai, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal în cadrul căruia vor fi investigate circumstanțele înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit de la Vlad Plahotniuc punga în care se prezumă că ar fi fost bani. Procesul penal a fost inițiat în baza denunțurilor depuse de către liderul Platformei DA, Andrei Năstase, și deputatul Iurie Reniță.