Deputaţii nu sunt mulţumiţi de explicaţiile oficialilor vizavi de incidentul produs cu delegaţiile române
Deputaţii din opoziţie nu sunt mulţumiţi de explicaţiile şefului Serviciului de Grăniceri, Igor Colenov vizavi de incidentul produs săptămâna trecută la vama Leuşeni şi au solicitat prezentarea acestuia în Parlament. Această cerere însă a fost respinsă joi, 18 octombrie de către deputaţii comunişti.
Colenov a declarat miercuri, după şedinţa de Guvern că celor trei delegaţii din România li s-a interzis accesul la vamă pentru că au încercat să treacă fără rând şi că doi grăniceri au fost sancţionaţi pentru acest fapt. Potrivit lui Colenov, cazul celor doi grăniceri va fi examinat în cadrul şedinţei de vineri, 19 octombrie, a Comisiei de atestare a Serviciului de Grăniceri.
Pe de altă parte, deputatul Vitalia Pavlicenco a opinat joi, 18 octombrie, în cadrul şedinţei în plen a Parlamentului, că explicaţiile respective nu sunt plauzibile şi a solicitat ca reprezentanţii Serviciului de Grăniceri să se prezinte în Parlament. Pusă la vot, solicitarea nu a trecut, pentru că deputaţii comunişti au votat împotrivă. Pe de altă parte, deputatul comunist Iurie Stoicov a declarat că incidentul va fi examinat săptămâna viitoare la comisia parlamentară pentru securitatea naţională, apărare şi ordine publică.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, deputaţii din opoziţie au pus în mai multe rânduri în discuţie chestiunea respectivă. Igor Klipii a solicitat ca în Parlament să se prezinte Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Gheorghe Susarenco a solicitat Procuraturii Generale să se autosesizeze pe acest caz, pentru că, potrivit lui, au fost încălcate prevederile legislaţiei, potrivit cărora, cetăţenii din statele membre ale UE pot intra în R. Moldova fără a avea nevoie de vize.