Deputaţii nu se înţeleg în subordinea cui să fie Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor
Deputaţii au amânat, joi, votarea în a doua lectură a proiectului de lege care stabileşte competenţele şi cui i se va subordona Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor, care urmează să fie instituită. Parlamentarii nu au ajuns deocamdată la un numitor comun în acest subiect, transmite Info-Prim Neo.
Proiectul prezentat spre examinare în plen prevede că Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va fi în subordinea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare. Liberalul Gheorghe Brega a propus însă ca aceasta să se subordoneze Ministerului Sănătăţii. „În caz contrar, vom cheltui milioane de lei pentru tratarea pacienţilor. Ministerul Sănătăţii va constata tot mai multe cazuri de intoxicaţii şi otrăviri”, a spus deputatul.
Preşedintele fracţiunii liberal-democrate, Valeriu Streleţ, a declarat că în practica internaţională sunt numeroase exemple când astfel de agenţii sunt subordonate Ministerului Agriculturii. „Nu faceţi preziceri apocaliptice. Guvernul şi-a prezentat argumentele”, a subliniat deputatul.
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a spus că mai e nevoie să se lucreze la proiect, astfel ca Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor să fie în subordinea Guvernului. În caz contrar, socialiştii nu vor susţine proiectul.
Anterior, la votarea proiectului în prima lectură, viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Viorel Guţu, a menţionat că Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor va prelua atribuţiile şi responsabilităţile mai multor ministere şi agenţii din domeniu, astfel eliminând dublarea funcţiilor de control şi supraveghere.
Conform notei informative a proiectului legislativ, crearea Agenţiei pentru Siguranţa Alimentelor este parte a Planului de acţiuni pentru instituirea Zonei de Liber Schimb cu UE. Parlamentarii au amânat aprobarea proiectului pentru şedinţa plenară de săptămâna viitoare.