Deputații nu au ieșit cu un plan de compensare a agricultorilor. Protestul a fost întrerupt

Agricultorii au așteptat fără rezultat ca deputații să vină cu un răspuns privind mecanismul de acordare a compensațiilor pentru porumb și floarea soarelui. Termenul fixat era astăzi, 18 decembrie, ora 16.00, transmite IPN. "Radu Mudreac (deputat PSRM, n.r.) nu răspunde la telefon. S-a pronunțat față de colegi că nu mai dorește să participe la negocieri, în așa fel celelalte componente nu au cum soluționa problema”, a spus unul din manifestanți.

În fața agricultorilor a ieșit deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari. „Cu regret, constatăm că socialiștii v-au mințit”, a declarat parlamentarul. Potrivit lui Slusari, ieri au fost identificate câteva variante de stabilire a mecanismului de compensare, ca banii să fie acordați până la mijlocul lunii februarie. Dar deputatul Radu Mudreac nu a vrut să iasă în fața agricultorilor să vorbească, pentru că ar fi „necredibil, frustrat, supărat”, a subliniat Alexandru Slusari.

„Constatăm că avem de afacere cu niște criminali, mincinoși, care nici pentru 24 de ore nu pot răspunde pentru vorbele lor”, a mai spus parlamentarul. Potrivit lui Alexandru Slusari, 800 de milioane de lei pot fi găsiți pentru agricultori și Guvernul Chicu ar trebui să propună mecanismul de compensare în următoarele zile, cu angajare de răspundere, până la moțiunea de cenzură.

Manifestanții au spus că luni, 21 decembrie, vor încerca să facă legătura cu Ministerul Finanțelor, cu Guvernul, iar marți, 22 decembrie, începând cu ora 10.00, va continua protestul. De această dată vor fi invitați și transportatorii, și sectorul HoReCa, și veteranii războiului de la Nistru, au spus aceștia.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.