Deputaţii neafiliaţi şi-au schimbat locul în sala de şedinţe

Deputaţii neafiliaţi Vladimir Ţurcan, Victor Stepaniuc, Valentin Guznac şi Ludmila Belcencova, au alte locuri în sala de şedinţe a Parlamentului. Din sectorul 3, deputaţii au trecut în sectorul din centrul sălii, după ce au părăsit fracţiunea comunistă, transmite Info-Prim Neo. Deputaţii susţin că ideea aranjării lor în sală este a aparatului tehnic al Parlamentului. „Suntem un grup separat, cred că este normal să fim detaşaţi de fracţiunea din care am făcut parte”, a explicat Valentin Guznac, iar Ludmila Belcencova s-a ţinut de proverbul rus „nu locul înfrumuseţează omul, dar invers”. La plenara Comitetului Central al PCRM, care a avut loc miercuri, 16 decembrie, s-a luat decizia de a-i exclude din partid pe cei patru deputaţi, care au anunţat în dimineaţa zilei de marţi, 15 decembrie, despre părăsirea fracţiunii parlamentare a comuniştilor. Preşedintele fracţiunii PCRM, Maria Postoico, le-a recomandat acestor deputaţi să-şi depună mandatele, deoarece au accedat în Parlament datorită PCRM, iar aceştia, la rândul lor, susţin că au ajuns să fie deputaţi după o muncă enormă în cele două campanii electorale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.