Tot mai puțini elevi optează pentru Fizică când vine vorba despre examenul de bacalaureat la disciplina la alegere. În sesiunea 2017, doar 1% dintre candidați au susținut testul la Fizică, transmite IPN.
Datele au fost prezentate, miercuri, în cadrul unor audieri organizate de către Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului.
Igor Şarov, secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a remarcat că în 2013 peste 700 de elevi au ales să susțină examenul la Fizică, iar în acest an – doar 192. „Suntem preocupați de ce elevii nu vor să scrie proba la Fizică. Ce facem ca elevii să îndrăgească Fizica și să opteze pentru o carieră în domeniul ingineresc, atât de necesar economiei noastre?”, a remarcat Igor Şarov.
Secretarul s-a referit și la problemele sesiunii de BAC menționate la audierile din luna iulie din plenul Parlamentului. Atunci deputații au sesizat Inspecția Financiară și Centrul Național Anticorupție, care urmează să prezinte un raport până la 15 noiembrie. Problemele invocate țin de modalitatea de elaborare a testelor şi de calitatea acestora, în special testul la Fizică, în care au fost constatate mai multe erori.
Deputatul PSRM Vlad Batrîncea a remarcat că, în timp ce numărul elevilor care susțin bacalaureatul scade, cheltuielile de desfășurarea examenului cresc. Parlamentarul a sugerat că Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare ar fi cheltuit prea mult pentru pregătirea BAC-ului.
Deputatul neafiliat Lilian Carp i-a transmis un mesaj directorului Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Anatol Topală, care nu a fost prezent la audieri. Parlamentarul l-a îndemnat să spună cine sunt funcționarii publici și deputații care au făcut presiune asupra lui și i-au cerut să modifice unele note la bacalaureat.
Președintele comisiei parlamentare, Vladimir Hotineanu, a spus că, după prezentarea raportului de către Inspecția Financiară și CNA, deputații vor putea veni cu propuneri și recomandări cum poate fi schimbată situația.