Demisia procurorului general constituie un gest corect şi de responsabilitate. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.
„Reforma Procuraturii este un pas important, iar noua Lege cu privire la Procuratură aduce un element de calitate. Demisia lui Corneliu Gurin vine în contextul acestei legi. A fost dreptul său să-şi dea demisia. Misiunea sa a fost încheiată odată cu votarea noii legi. Vom vedea ce va urma în continuare”, a declarat deputatul PL, Roman Boţan.
Şi deputatul din Platforma social-democrată, Igor Vremea, consideră că Gurin a făcut un gest chibzuit. „Noi am susţinut cererea de demisie. Corneliu Gurin şi-a îndeplinit misiunea privind reforma în Procuratură. Restructurarea instituţiei trebuie să pornească de la cap, de aceea demisia procurorului general este binevenită”, a spus fostul comunist.
Deputatul PLDM, Valeriu Ghileţchi, susţine că procurorul general nu a avut de ales. „În alte condiţii, Corneliu Gurin, putea să rămână până ce era numit un alt procuror general. Dar în condiţiile actuale, când există şi presiunea străzii şi a societăţii, nu a avut de ales”, a opinat liberal-democratul.
Sergiu Sîrbu, deputat PDM, consideră că Gurin ar fi trebuit să mai rămână. „Consider că în societate există o ipoteză greşită că de procurorul general depinde soluţionarea tuturor problemelor din sistem. Gurin ar fi putut să mai rămână, dar noi i-am respectat decizia”, a declarat Sârbu.