Deputații au votat în lectură finală mai multe modificări la Codul Familiei

Fiind informați despre o naștere, instituția medico-sanitară sau medicul de familie din localitate vor avea obligația în termen de trei zile lucrătoare să constate naşterea copilului și să elibereze certificatul medical de naştere, chiar dacă mama nu are domiciliul în această localitate. Prevederea se conține într-un proiect de modificare a Codului Familiei, votat în lectură finală de către Parlament, transmite IPN.

În cazul existenţei unor conflicte de interese între părinţi şi copii, acestea se soluţionează de către autoritatea tutelară locală de la locul aflării copilului, decizia căreia poate fi atacată pe cale judecătorească, interesele copilului în acest caz fiind reprezentate de către autoritatea tutelară teritorială.

De asemenea, copilul are dreptul la repararea prejudiciului material şi moral cauzat din vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, încălcarea drepturilor personale nepatrimoniale urmare a violenței, exploatării sau eschivării în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti etc.

Părinţii vor purta răspundere pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de creştere şi educaţie a copilului, iar dacă plasarea copilului într-un serviciu social a fost determinată de violenţă, neglijare, exploatare, abandon sau de eschivarea în orice alt mod a părinţilor de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti, instanţa de judecată, la cererea autorităţii tutelare teritoriale, va dispune încasarea de la părintele/părinţii a cheltuielilor pentru creşterea şi educaţia copilului în serviciul/serviciile sociale de la momentul plasării până la momentul reintegrării copilului în familie.

Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, dacă aceasta a determinat plasamentul copilului, se va pedepsi cu amendă în mărime de la 300 la 500 de unități convenționale sau cu muncă neremunerată în folosul comunității, de la 100 la 120 de ore. De asemenea, refuzul sau eschivarea cu rea-voinţă, sub orice formă, a părinţilor de a (re)integra copilul în familie, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 800 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 150 de ore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.