Deputaţii au remis spre ajustare proiectul care îi obligă pe funcţionari să-şi anunţe cadourile

Parlamentul a remis în comisia de fond pentru ajustări proiectul legii propus de către Ministerul Justiţiei, care îi obligă pe funcţionarii publici să-şi declare cadourile primite. Deputaţii au considerat că textul documentului este mult prea vag şi lasă loc de interpretări, transmite Info-Prim Neo. Viceministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a declarat, în şedinţa de vineri a Parlamentului, că proiectul include amendamente în Legea privind codul de conduită a funcţionarului public şi Legea cu privire la conflictul de interese. Potrivit proiectului, funcţionarii publici urmează să-şi declare cadourile, inclusiv cele destinate familiei, rudelor, prietenilor şi altor persoane cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică şi care le pot influenţa corectitudinea şi imparţialitatea în exercitarea funcţiei. Deputatul PLDM, Valeriu Ghileţchi, a declarat că în proiect ar trebui să fie indicată valoarea cadourilor pe care le pot accepta deputaţii, iar Iurie Bolboceanu, din fracţiunea PDM, a subliniat că proiectul nu poate fi privit într-o formă declarativă. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a spus că această lege trebuie să fie cât se poate de concretă. „Spre exemplu, o delegaţie ministerială pleacă peste hotare. Acolo îi sunt oferite cadouri. Când se întoarce acasă, ce trebuie să facă funcţionarul? Trebuie să vadă care este preţul cadoului? Trebuie să meargă să facă declaraţie? Care sunt acţiunile sale? Cu cât mai vagă va fi legea, cu atât mai multe situaţii ridicole vor fi”, a declarat spicherul. Viceministrul Valeriu Grosu a precizat în context că toate cadourile trebuie raportate superiorului, iar Marian Lupu i-a replicat că documentul are multe imperfecţiuni. „Ca mecanism e atât de proastă calitatea acestui document, pentru că lăsaţi la latitudinea omului singur să vadă sub care articol cade cazul lui. E foarte frumos când vorbeşti la nivel general, dar când te bagi în detalii, e mai complicat”, a spus preşedintele Parlamentului. Deputatul PL, Valeriu Saharneanu, a declarat că ar fi bine ca în proiect să fie introdus şi un aspect privind desfăşurarea zilelor de naştere de către funcţionarii publici. „În contextul acestei legi, ar fi binevenită o blândă interzicere a sărbătoririi zilelor de naştere în birouri. Am observat caravane întregi de funcţionari care se întrec în prezentarea diferitor cadouri”, a spus deputatul. Proiectul, aprobat de Guvern pe 18 iulie, a fost transmis Comisiei juridice, numiri şi imunităţi pentru îmbunătăţire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.