Deputaţii au decis constituirea a 10 comisii parlamentare
Biroul permanent al Parlamentului a decis, marţi, constituirea a zece comisii parlamentare, cu una mai mult decât în legislatura precedentă. Cea de-a 10 comisie este pentru mediu şi schimbări climaterice şi va fi formată din 7 deputaţi, transmite Info-Prim Neo.
Din denumirea Comisiei administraţie publică, mediu şi dezvoltare regională a fost exclus cuvântul „mediu”. Astfel că aceasta se va numi Comisia administraţie publică şi dezvoltare regională şi va avea 8 membri. În rest comisiile îşi vor păstra denumirile din legislatura trecută.
Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de deputaţii din AIE, însă a fost boicotat de fracţiunea parlamentară a PCRM.
Spicherul Marian Lupu a anunţat că următoarea sesiune a Parlamentului va avea loc miercuri, la ora 10.00. Aceasta va fi anticipată de o şedinţă a Biroului permanent, pentru a definitiva consultările pe marginea componenţei nominale a fiecărei comisii înfiinţate. De asemenea, la sesiunea extraordinară de miercuri Parlamentul va dezbate şi modificări la Legea privind Guvernul. În această săptămână va mai urma o sesiune extraordinară vineri, 14 ianuarie.
În cadrul sesiunii extraordinare de marţi a fost votată componenţa Biroului permanent al Parlamentului, din care vor face parte 13 persoane. Totodată, PCRM a cerut încă un răgaz pentru a decide dacă va înainta sau nu un candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului.