Deputaţi solicită Guvernului să prezinte informaţii în problema foştilor deportaţi

Deputatul Ştefan Secăreanu a propus ca la Ora guvernului din cadrul şedinţei Legislativului să fie invitat un reprezentat al Guvernului sau chiar premierul Tarlev pentru informaţii clare asupra felului în care se implementează legea care stabileşte condiţiile de retrocedare a averilor confiscate, precum şi o serie de facilităţi pentru foştii deportaţi. Secăreanu a făcut această solicitare după ce împreună cu un grup de deputaţi din opoziţie a discutat cu foştii deportaţi care au pichetat vineri sediul Parlamentului. “Trebuie să aflăm punctul de vedere al Guvernului în această situaţie”, a menţionat Secăreanu, care a propus ca la şedinţa respectivă să fie prezenţi şi reprezentanţii ONG-urilor. Totodată, el a transmis în plenul Parlamentului că foştii deportaţi doresc să se întâlnească cu conducerea Parlamentului şi reprezentanţii fracţiunii majoritare. Problema foştilor deportaţi a fost dezbătută şi la începutul şedinţei Legislativului. Un şir de deputaţi din opoziţie au criticat faptul că Parlamentul nu asigură controlul asupra implementării Legii respective, astfel că foştii deportaţi nu-şi pot obţine bunurile luate cu forţa de fostul regim sovietic. Asociaţia Foştilor Deportaţi a pichetat vineri, 2 noiembrie, Parlamentul, după ce cu o zi înainte a protestat şi în faţa Guvernului. Protestatarii solicită să fie operate modificări în actele oficiale care stabilesc condiţiile de retrocedare a averilor confiscate, deoarece acestea în prezent nu prevăd condiţii viabile de redobândire a proprietăţilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.