Deputați: Se dorește concesionarea unor servicii pe care le prestează CFM, printre care transportul marfar

Semnal de alarmă din partea unor deputați privind încercările de a aduce în pragul  falimentului întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei, astfel încât ulterior să fie supus concesionării serviciul de transport marfar. Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari spune că pentru soluționarea crizei CFM este necesară trecerea întreprinderii din subordinea Agenției Proprietății Publice în subordinea directă a Guvernului, notează IPN.

Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, deputat al Frac;iunii Platforma DA, datoriile CFM au crescut în ultimele 2 luni cu 268 de milioane de lei. Restanțe sunt acumulate la plata creditelor și la cea a salariilor angajaților.

„Fondul de salarizare este de 30 de milioane de lei lunar, ei încearcă să achite parțial abia salariile pe noiembrie. Lucrătorii la un moment dat nu vor ieși la muncă. Singura soluție dacă vrem să stopăm falimentul este ca CFM să fie scoasă din subordinea APP, să fie trecută în subordinea directă a Guvernului, să fie implementat un management anticriză, să fie dați afară cumătrii lui Dodon ”, a spus deputatul Platformei DA, Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Deputatul PAS Lilian Carp sugerează că întreprinderea ar fi artificial adusă în pragul falimentului pentru ca persoane influente să preia controlul asupra ei.

„Ei vor să concesioneze anumite servicii pe care le prestează Calea Ferată, printre care transportul marfar. Calea Ferată va fi supusă unui atac raider în foarte scurt timp ”, a spus deputatul.
 
Și unii experți cred că se pregătește falimentarea forțată a CFM, iar ulterior privatizarea ei.

„Este în plină implementare schema de preluarea a acestei întreprinderi, la un moment dat creditorul va depune actele privind falimentarea acestei înteprinderi și ulterior ea pleacă din subordinea statului”, a spus expertul Victor Ciobanu.

În prezent, la întreprinderea de stat Calea Ferată a Moldovei actizează 7000 de salariați.  Din cauza datoriilor acumulate, aceștia nu și-au ridicat lefurile din luna noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.