Deputaţi PL propun examen la istoria românilor pentru solicitanţii de cetăţenie

Un grup de deputaţi liberali au propus introducerea examenului la istoria românilor pentru solicitanţii cetăţeniei Republicii Moldova. Iniţiativa legislativă a fost discutată la şedinţa Comisiei parlamentare drepturile omului şi relaţii interetnice, care a respins modificările propuse la Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. În redacţia în vigoare a legii este stipulată doar o convorbire în limba de stat, în faţa unei comisii. Autorii modificărilor propun supunerea solicitanţilor de cetăţenie la un examen riguros, atât la limba de stat, cât şi la istoria ţării. Secretarul comisiei, deputatul neafiliat Veronica Abramciuc, a pledat împotriva modificării legii. „Am studiat exemple din practica mondială. În nici o ţară candidaţii la cetăţenie nu sunt impuşi să studieze istoria ţării şi să susţină examen. Ba mai mult, apar întrebări în care versiune istoria românilor? În versiunea Moldovei sau în versiunea României”, a menţionat Veronica Abramciuc. Potrivit parlamentarei, datele statistice arată că foarte multe persoane pleacă din ţară şi foarte puţine vin. De multe ori se întâmplă situaţii în care un membru al familiei, cetăţean străin, doreşte să obţină cetăţenie moldovenească, dar nu îi reuşeşte. Atunci renunţă, îşi ia şi familia şi pleacă în ţara din care provine. Preşedintele comisiei, deputatul PCRM, Vadim Mişin, a declarat că nici americanii nu cer solicitanţilor de cetăţenie să cunoască istoria. Ei cer cunoaşterea Constituţiei SUA şi asta o cere orice ţară normală, a remarcat parlamentarul. Deputatul comunist Oleg Babenco a declarat că ţara vecină, România, în general a anulat susţinerea examenul la limba de stat pentru obţinerea cetăţeniei. Pentru respingerea iniţiativei au votat majoritatea deputaţilor. Elena Frumosu, din fracţiunea PL, s-a abţinut de la vot, iar cel de-al doilea deputat liberal din comisie, Ion Hadârcă, a lipsit de la şedinţă. Asupra proiectului urmează să se expună şi alte comisii parlamentare, apoi să fie votat în şedinţa plenară a Parlamentului. Modificările la Legea cu privire la cetăţenia Republicii Moldova au fost iniţiate la data de 8 noiembrie 2011. Iniţiativa aparţine grupului de deputaţi ai Partidului Liberal, format din Ana Guţu, Valeriu Munteanu, Boris Vieru, Oleg Bodrug şi Corina Fusu.
  • veronica abramciuc despre proiectul de lege privind eliberarea cetateniei.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.