Deputaţi PCRM contestă demiterea lui Artur Reşetnicov

Deputaţi ai Partidului Comuniştilor au contestat la Curtea Constituţională eliberarea lui Artur Reşetnicov din funcţia de director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) şi numirea în această funcţie a lui Gheorghe Mihai. Într-un comunicat de presă emis de PCRM se menţionează că „Artur Reşetnicov a fost eliberat din funcţie ilegal, dat fiind că la acel moment nu expirase mandatul său de 5 ani, Reşetnicov aflându-se în funcţie mai puţin de doi ani”. Deputaţii PCRM consideră că în acest caz au fost încălcate prevederi ale Constituţiei şi solicitată examinarea sesizării în regim prioritar. În comunicatul de presă se mai spune că fracţiunea reiterează că majoritatea parlamentară continuă sfidarea gravă a normelor democratice, iar prin actele sale încalcă, constant, prevederile Constituţiei. „Fracţiunea PCRM în Parlament nu va tolera asemenea încălcări grave ale normelor legale şi va reacţiona prompt împotriva unor asemenea acţiuni, prin intermediul Curţii Constituţionale, instanţelor judiciare, organizaţiilor internaţionale etc.”, se angajează PCRM. Deputaţii coaliţiei majoritare au votat demiterea directorului SIS la 25 septembrie, invocând că Artur Reşetnicov pe parcursul activităţii sale, în special în perioada campaniilor electorale, şi-a permis să aducă învinuiri publice mai multor persoane, fără a respecta prezumţia nevinovăţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.