Deputaţi din opoziţie vor organiza acţiuni de protest la ultima şedinţă a actualei sesiuni parlamentare
Deputaţii din opoziţie vor continua acţiunile de protest, la şedinţa de închidere a actualei sesiuni a Legislativului, faţă de refuzul majorităţii de a crea o comisie care să examineze starea de lucruri de la posturile municipale de radio şi TV. Despre aceasta a anunţat miercuri, 27 decembrie, deputatul Alianţei „Moldova Noastră”, Veaceslav Untilă.
Deputatul a propus din nou, la şedinţa de miercuri, să fie creată comisia respectivă, dar propunerea sa a acumulat doar 31 de voturi.
Untilă a declarat că deputaţii din opoziţie vor continua acţiunile de protest la finele acestei sesiuni, atunci când preşedintele R. Moldova va fi în sală „şi va vedea ce comportament au (deputaţii comunişti şi creştin-democraţi, care au votat împotriva creării comisiei – n. n.)”.
Este a treia şedinţă consecutivă, la care deputaţi din opoziţie solicită crearea unei comisii parlamentare, care să examineze situaţia de la posturile „Euro TV Chişinău” şi „Antena C”, în urma adoptării de către Consiliul municipal Chişinău a deciziei de reorganizare a celor două instituţii prin anunţarea unui concurs investiţional.
În semn de protest faţă de nedorinţa majorităţii parlamentare comuniste şi creştin-democrate de a lua atitudine faţă de decizia autorităţilor municipale de a scoate la vânzare aceste posturi publice, mai mulţi deputaţi au blocat acum o săptămână tribuna centrală a Parlamentului, iar vineri, 22 decembrie, au împiedicat prezentarea raportului privind activitatea Guvernului, dat citirii în plenul Parlamentului de premierul Vasile Tarlev.
-
ccv untila protest.mp3
- 0