Deputaţi despre priorităţile agendei Parlamentului din sesiunea primăvară- vară

Reforma în justiţie, combaterea corupţiei şi eradicarea sărăciei vor constitui subiectele principale asupra cărora îşi vor conccentra atenţia deputaţii în sesiunea de primăvară-vară. Anunţul a fost făcut de către deputata din Platforma social-democrată, Violeta Ivanov şi deputatul democrat, Sergiu Sîrbu, în cadrul unei emisiuni televezate, citată de IPN.

“Ne vom concentra atenţia asupra unificării poporului moldovenesc. Oamenii au oboist de geopolitică, nu-i mai interesează. Pe cetăţeni îi frământă alte probleme, să aibă locuri de muncă, salarii bune, preţurile, nivelul de trai etc. Dacă există dezbinare, este foarte dificil de soluţionat aceste probleme. Avem nevoie de un dialog constructiv, trebuie să lucrăm şi să salvăm Moldova” a spus Ivanov.

Fosta comunistă a mai adăugat că Legislativul îşi va concentra atenţia şi asupra reformelor din justiţie. “Vom face tot posibilul pentru a asigura supremaţia legii. Partenerii europeni au îndoieli mari în privinţa noastră. S-au alocat resurse multe, dar s-a făcut puţin. Trebuie să reabilităm încrederea din partea partenerilor străini”, a declarat Violeta Ivanov.

Democratul Sergiu Sîrbu a comunicat că se va lucra în continuare asupra legilor ce ţin de eradicarea corupţiei. “Moldoveni sunt foarte inventivi. Funcţionarii au găsit diferite modalităţi de a-şi ascunde averile dobândite illegal. De aceia vom vota pachetul de legi privind integritatea şi în a doua lectură”, a spus Sergiu Sîrbu. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.