Deputați ai coaliţiei de guvernare dezmint că i-au propus lui Iurie Leancă funcţia de ministru

Reprezentanţii a coaliţiei de guvernare dezmint afirmaţiile făcute cu o zi în urmă de către preşedintele PPEM, deputatul Iurie Leancă, că i s-a propus funcţia de ministru al externelor şi integrării europene. Dezminţirile au fost făcute în cadrul emisiunii “În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.

Deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, susţine că nu s-au purtat niciun fel de discuţii în privinţa lui Iurie Leancă. „Nu am discutat şi nici nu se duc astfel de discuţii. Am discutat doar anul trecut cu Iurie Leancă ce ţine de colaborarea parlamentară în scopul integrării europene. Mai mult nimic. Nu am auzit să-i fi propus cineva funcţia de ministru de externe”, a declarat fruntaşul PDM.

Şi Valeriu Munteanu, vicepreşedintele Partidului Liberal, susţine că lui Iurie Leancă nu i-a fost propusă nicio funcţie: „ Nu s-a discutat această chestiune la Consiliul Alianței. Partidul său nu se află la guvernare. El multe vrea. Să ajungă mai întâi la guvernare, apoi să pretindă la funcţie”.

Pe de altă parte, deputatul PSRM, Vladimir Ţurcanu, a declarat că Iurie Leancă se află demult la guvernare şi votează împreună cu deputatul Eugen Carpov toate proiectele înaintate de majoritatea parlamentară.

Iurie Leancă a declarat în cadrul emisiunii “Important” de la postul de televiziune TVC 21 că alianţa de la guvernare i-a propus acum două săptămâni să revină la şefia Ministerului de Externe şi Integrării Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.