Deputat român la Chişinău: Aderarea la UE depinde de menţinerea stabilităţii

Aderarea la Uniunea Europeană depinde de menţinerea stabilităţii guvernamentale şi legislative, având o majoritate pro-europeană. Declaraţia aparţine co-preşedintelui Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, Florin Constantinescu. Într-un briefing de presă, susţinut după reuniunea comisiei, deputatul român a declarat că România este cel mai important susţinător al Republicii Moldova în parcursul european, transmite IPN.

„Drumul pe care îl parcurgeţi în momentul de faţă noi l-am parcurs. Experienţa gratuită pe care noi putem să o punem la dispoziţie trebuie să o folosiţi cu prisosinţă. Am discutat şi în cadrul comisiei că schimbul de experţi, schimbul de staffuri, în ceea ce priveşte adaptarea legislaţiei la legislaţia Uniunii Europene, o puteţi folosi”, a notat Florin Constantinescu. Deputatul român a mai spus că schimbul de experienţă urmează să fie continuat în cadrul comisiilor pe domenii de activitate.

Co-preşedintele din partea Republicii Moldova, George Mocanu, a declarat că în cadrul reuniunii de astăzi s-a discutat despre nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, dar şi despre proiectele de cooperare în plan parlamentar etc. Comisia urmează să se reunească şi joi, iar pe agendă figurează şi problema cetăţenilor cu paşapoarte româneşti expirate, care au fost recent anunţaţi că nu mai au cetăţenie română dacă şi-au perfectat certificatul de naştere şi paşaportul în baza actelor româneşti ale părinţilor, fiind minori. De asemenea, membrii comisiei urmează să discute despre extinderea punctelor de traversare a frontierei dintre aceste state, dar şi alte priorităţi.

La finalul şedinţei, parlamentarii vor semna Declaraţia celei de-a cincea Reuniuni a Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova, reunită după o pauză de doi ani.

  • florin constantinescu despre aderarea la ue.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.