Deputat PLDM propune ca 30% din Fondul ecologic să se aloce pentru creşterea pădurilor

Nu mai puţin de 30% din mijloacele Fondului ecologic naţional trebuie să fie utilizate la finanţarea activităţilor de mărire a suprafeţelor acoperite cu păduri. De această părere este Iurie Apostolachi, deputat PLDM, care a înainta un proiect de iniţiativă în acest sens. Deputatul a declarat, pentru Info-Prim Neo, că în Republica Moldova doar 15% din teritoriu e acoperit cu păduri. Dacă însă vor fi sădite mai multe păduri, aceasta ar rezolva şi probleme de mediu, şi probleme sociale. Potrivit parlamentarului, în Republica Moldova există o localitate care a sădit o pădure comunitară şi în fiecare an Primăria taie lemn din pădure şi-l oferă păturilor social-vulnerabile. „Este foarte mult pământ în paragină. De ce pe aceste pământuri să nu fie ridicate păduri comunitare? În prezent, produsele lemnoase locale ocupă doar 4 % în balanţa energetică a ţării, 96% aparţinând surselor importate. De ce nu am ridica acest procent prin acoperirea teritoriilor cu păduri?”, a menţionat deputatul. 30% din Fondul ecologic ar înseamna peste 60 de milioane de lei. Ca şi finalitate se doreşte ca 30% din teritoriile Republicii Moldova să fie ocupate de păduri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.