Deputat PLDM cere să i se retragă imunitatea parlamentară

Un deputat al Partidului Liberal-Democrat, Ion Butmalai, a cerut Parlamentului să i se retragă imunitatea parlamentară în legătură cu necesitatea examinării unor dosare, care i-au fost deschise pentru fals de documente. Ion Butmalai susţine că dosarele au fost intentate la comandă, în anii 2007-2008, şi că în acestea este implicat preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, şi colegul său de partid, vicepreşedintele legislativului, Vladimir Plahotniuc, transmite Info-Prim Neo. „Solicit ridicarea imunităţii în legătură cu necesitatea examinării dosarului penal intentat în 2007 de către procurorul raionului Cahul şi a dosarului penal din 2008, intentat de către Direcţia generală a urmării penale a Ministerului Afacerilor Interne. Aceste dosare au fost intentate la comanda politic”, a declarat deputatul în plenul Parlamentului. În 2008 dosarele au fost comasate şi în acest moment sunt pe rol la Judecătoria Cahul. Potrivit lui Ion Butmalai, dosarele au fost intentate cu grave încălcări ale procedurii penale, la comanda politică a unor demnitari de stat. „Au fost încălcate drepturile mele, au fost intimidaţi şi membrii familiei mele, au fost efectuate percheziţii cu tentativa de a plasa droguri, arme şi bani falsificaţi pentru a fi arestat în circumstanţele pregătite de către organele de forţă”, a declarat Ion Butmalai Deputatul liberal-democrat a mai spus că şi acum este persecutat de către organele Procuraturii Generale, care demonstrează un comportament care nu a fost sesizat nici pe timpul guvernării precedente. Potrivit parlamentarului, în această schemă este implicat şi procurorul general, Valeriu Zubco, dar şi alţi doi procurori pe nume, Roşiorul şi Vasiliu. Ion Butmalai afirmă că este filat şi că îi sunt interceptate convorbirile telefonice. „Îi mulţumesc lui Valeriu Zubco că are grijă de mine, dar mai bine s-ar ocupa de alte chestiuni. El se ocupă de comanda politică a preşedintelui Parlamentului, domnul Marian Lupu. Plahoniuc şi Marian Lupu au interese de clan, de grup, interese personale. Domnul Lupu şi primul vicepreşedinte doresc să privatizeze deja şi Parlamentul şi instituţiile statale”, a spus deputatul PLDM jurnaliştilor, deja după şedinţa Parlamentului. Potrivit deputatului, toate problemele au început în 2006, când a candidat la funcţia de primar în Cahul. „Atunci am fost invitat de către un domn care i se spunea „tătuc” şi mi-a spus că va fi rău dacă nu-mi voi retrage candidatura. S-au început atacurile şi intentarea dosarelor la comandă”, a spus deputatul. Pe lângă Lupu şi Plahotniuc, în schemă ar mai fi implicaţi liderul comunist, Vladimir Voronin, fostul ministrul al dezvoltării informaţionale, Vladimir Molojen, şi fostul şef al Direcţiei înregistrarea transportului şi calificarea conducătorilor auto, Valentin Foros. „Trei indivizi care mergeau la vânătoare”, a spus deputatul. Cererea de lipsire de imunitate va fi examinată de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.