Deputat PAS despre reforma învățământului superior: nimeni n-a avut curaj să și-o asume!

Reforma învățământului superior, anunțată de guvernare, va duce la lichidarea unor universități importante din Republica Moldova și la distrugerea institutelor de cercetare. O spune ex-ministrul socialist al educației, Corneliu Popovici. De cealaltă parte, reprezentanții guvernării spun că reforma este necesară în contextul unui număr tot mai mic de studenți. Deputații PAS dau asigurări că programele de studii de la universitățile optimizate vor fi menținute, iar profesorii își vor continua activitatea, notează IPN.

Potrivit unui anunț al Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova va fi reorganizată prin absorbția Academiei de Administrare Publică, a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și a majorității Institutelor de cercetare din țară. De asemenea, Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică. Universitățile de stat din Tiraspol și din Taraclia, vor fi absorbite de Universitatea Pedagogică din Chișinău. Ex-ministrul educației din Guvernul Chicu spune că reforma demarată de PAS va distruge sistemul de învățământ superior.

„Reforma nu trebuie să se reducă la distrugere, lichidare, închidere. Decizia de a transfera majoritatea institutelor de cercetare în subordinea Universității de Stat din Moldova, ținând cont de modalitatea de finanțare, va duce inevitabil la dispariția acestor institute. Inițial, au fost rupte de Academia de Științe și acum vor fi lichidate. Există o modalitate clară de apreciere a unei universități. Potrivit legii, orice instituție este supusă acreditării, în urma acestei acreditări, care vizează inclusiv numărul de studenți, se decide dacă se închide sau nu. Ministerul Educației s-a lansat într-o aventură care nu respectă principiul transparenței și care va duce la distrugerea Universității Agrare, cu o istorie de peste 80 de ani”, a spus ex-ministrul educației, Corneliu Popovici, în cadrul emisiunii „Tema” de la postul de televiziune Primul în Moldova.

De cealaltă parte, deputații PAS vin cu cifre în favoarea deciziei de optimizare a universităților. Potrivit guvernanților, fortificarea universităților este necesară pentru a le oferi studenților studii de calitate și pentru a moderniza infrastructura.

„De mulți ani se vorbește despre necesitatea acestei reforme, dar nimeni nu-și asuma această reformă. Studiile realizate de actori neutri, cum sunt partenerii internaționali, spuneau că sistemul universitar se apropie de colaps. Dacă acum 10 ani erau 100 de mii de studenți, acum avem 50 de mii. Dinamica este în descreștere, iar în anul 2030, potrivit prognozelor optimiste, riscăm că avem 12-15 mii de studenți. Evident că este necesar acest efort de modernizare și optimizare a sistemului de învățământ. În privința Universității Agrare, programele rămân, studenții rămân, profesorii rămân”, a spus deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, reorganizarea instituțiilor de învățământ presupune transferul studenților, al personalului academic și auxiliar, transferul patrimoniului. Procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.