Deputat PAS, despre consultările inițiate de Igor Dodon: Nu avem de gând să discutăm

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Litvinenco, susține că legea supremă, Constituția, prevede doar două cazuri în care președintele cheamă fracțiunile la consultări și nu este clar acum în ce calitate Igor Dodon inițiază aceste consultări. „Cu un astfel de personaj noi nu avem de gând să discutăm”, susține Sergiu Litvinenco, citat de IPN.

Potrivit lui, Constituția prevede că președintele cheamă fracțiunile la consultări pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru și înainte de a lua decizia cu privire la dizolvarea Parlamentului, atunci când se întrunesc circumstanțele constituționale pentru aceasta.

„Chemarea din capul lui, deși nu este interzisă, nu este un instrument constituțional expres. În al doilea rând, dar cine este Dodon la ziua de azi ca să cheme fracțiunile la consultări? Un cetățean pe care o majoritate covârșitoare din oamenii acestei țări l-a trimis la groapa de gunoi a istoriei! Cu un astfel de personaj noi nu avem de gând să discutăm”, a declarat deputatul PAS într-o postare pe Facebook.

„Și, în general, în afară de consultări, am văzut că omul are planuri mărețe pentru viitor. Trebuie să-i spunem ferm că pentru ceea ce declară el că ar vrea să facă nu are un mandat popular. Iar exercitarea puterii în nume propriu și fără a avea girul cetățenilor nu este altceva decât uzurpare a puterii de stat”, mai precizează Sergiu Litvinenco.

După anunțarea rezultatelor preliminare ale alegerilor prezidențiale, potrivit căror Maia Sandu a ieșit învingătoare, Igor Dodon a anunțat că inițiază discuții cu fracțiunile și grupurile parlamentare. Ieri, 16 noiembrie, președintele în exercițiu s-a întâlnit cu deputații din Partidul Socialiștilor. Pentru astăzi au fost invitați la discuții cei din PDM, după care PAS, Platforma DA și alte grupuri parlamentare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.