Vasile Botnari, numit recent ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor, şi-a depus, vineri, 14 iunie, mandatul de deputat. În locul acestuia în Parlament va veni următorul candidat supleant pe lista PDM, fracţiune din care a făcut parte Vasile Botnari, transmite IPN.
Potrivit listelor depuse la CEC, următorul candidat supleant al PDM este Anatol Chetraru. Acesta are 64 de ani, este politolog şi pedagog, membru al Consiliului Naţional Politic al PDM. Presa scrie că acesta este tatăl directorului Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru.
PDM are 15 deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.