Deputat comunist susţine că PCRM nu a promovat şi nu promovează o politică antiromânească

Doctorul în istorie şi deputatul comunist Victor Stepaniuc afirmă că PCRM nu a promovat în anii guvernării o politică antiromânească. În acelaşi timp, el spune că detestă mişcarea unionistă, învinuind-o că nu recunoaşte Constituţia în care este stipulat că „suntem moldoveni şi avem un stat – R. Moldova”. În cadrul unei emisiuni la postul de radio „Vocea Basarabiei”, Stepaniuc a spus că „Moldova veche este ţara noastră” şi „trebuie să medităm ce a fost cu ea şi ce viitor are”. Stepaniuc susţine că cele mai mari probleme la capitolul identităţii naţionale sunt înregistrate în ultimii 20 de ani. Până atunci nu au existat probleme privind identitatea populaţiei băştinaşe. „Românismul, care este o mişcare politico-ideologică, trebuie combătut cultural, iar discuţiile trebuie să fie intelectuale, nu politice. Am făcut şi noi greşeala asta”, a declarat Stepaniuc. Potrivit lui, în anii de guvernare, PCRM nu a promovat antiromânismul, dar a apărat „statalitatea”. „Partidul nostru are lacune multe şi de toate, dar nu este adevărat că am promovat antiromânismul. Este o reacţie normală când partidul apără statalitatea”, a mai spus deputatul comunist. Victor Stepaniuc este de părere că „lumea” nu cunoaşte adevărata istorie, iar cei de la Bucureşti „interpretează istoria cum vor”. „Moldova actuală are continuitate de la vechiul Stat Moldovenesc, iar România este succesorul acestui stat. După 1917, populaţia actualei R. Moldova s-a autoidentificat ca moldoveni, iar Sfatul Ţării a votat unirea cu România, în 1918, fiind sub ocupaţia trupelor române”, a menţionat parlamentarul. El admite că sunt mai multe puncte de vedere la aceste subiecte, dar consideră că cel promovat de el este cel adevărat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.