De la începutul anului, leul moldovenesc s-a depreciat faţă de dolarul SUA cu 16-17%. Guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, spune că nu sunt motive de panică, transmite IPN. „Nu suntem în abisul crizei. Da, leul s-a depreciat puţin, situaţia fiind generată în principal de condiţiile dificile din regiune. Dar au mai fost experienţe similare prin care a trecut moneda naţională”, a declarat Drăguţanu, într-o conferinţă de presă.
„Economia Moldovei este deschisă şi afectată de tensiunile care se produc în regiune. A scăzut cerea externă la mărfurile moldoveneşti, sunt probleme legate de conflictul militar din Ucraina. Dar există o anumită limită a deprecierii, după care lucrurile se echilibrează”, a dat încurajări guvernatorul BNM.
Dorin Drăguţanu a mai spus că BNM urmăreşte evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale şi, săptămâna trecută, a efectuat vânzări de valută pentru a stopa deprecierea leului. Dar, în opinia sa, susţinerea artificială a cursului leului nu e benefică pentru economia Moldovei. în felul acesta, pe viitor nu se vor putea absorbi şocurile externe.
Pentru 16 decembrie BNM a anunţat un curs de 15,4383 lei pentru un dolar american şi de 19,1859 pentru un euro.