Departamentul de Stat al SUA a făcut publică declaraţia comună a Guvernelor american şi moldovean
„Statele Unite salută intenţia Guvernului Republicii Moldova de a-şi dezvolta în continuare agenda de reforme şi îşi reafirmă sprijinul continuu pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova în cadrul graniţelor sale recunoscute pe plan internaţional”. În aceşti termeni este formulată declaraţia comună a Guvernelor Statelor Unite ale Americii şi Republicii Moldova făcută publică de către Departamentul de Stat al SUA în contextul vizitei prim-ministrului Vlad Filat în SUA, în perioada 19-22 ianuarie 2010, transmite Info-Prim Neo.
„Ambele naţiuni îşi reiterează susţinerea pentru reluarea negocierilor în format „5 +2” în vederea soluţionării definitive a diferendului transnistrean. În acest sens, SUA susţin extinderea măsurilor de consolidare a încrederii şi securităţii. SUA, de asemenea, salută intenţia Guvernului Republicii Moldova de a contribui la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii” se mai spune în document.
„Guvernele din Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova au convenit să intensifice dialogul pe spectrul intereselor comune. Aceste interese includ facilitarea dezvoltării în continuare a democraţiei, a statului de drept, economiei de piaţă şi a prosperităţii, cooperării în domeniul apărării, a contactelor interumane, precum şi a sprijinului pentru aspiraţiile europene ale Moldovei.
Potrivit Declaraţiei, semnarea Programului „Compact” prin care Corporaţia Provocările Mileniului va acorda asistenţă financiară în sumă de 262 mln dolari în vederea îmbunătăţirii sectorului agricol si a infrastructurii drumurilor reprezintă atât asistenţa practică pe care Statele Unite continuă să o ofere poporului Republicii Moldova, cât şi un simbol tangibil al prieteniei şi parteneriatului dintre cele două ţări.