Democraţii insistă să fie păstrate licenţele de activitate pentru universităţi
Cu votul democraţilor împotriva Legii cu privire la reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, Parlamentul a remis vineri, 2 iulie, proiectul spre reexaminare Comisiei economie, buget şi finanţe. PDM a fost deranjat de faptul că proiectul, în varianta prezentată de Comisie, exclude universităţile din lista instituţiilor care trebuie să obţină licenţă de activitate, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, a invocat că statul statul trebuie să ţină sub control situaţia din învăţământ. ,,Eu insist asupra lăsării învăţământului licenţiat, ca să nu mergem undeva şi găsim un sarai cu 2-3 specialişti în cruce şi pentru asta părinţii dau bani. Nu aş dori să se revină la haosul din anii 90”, a declarat Marian Lupu.
Preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe, deputatul Veaceslav Ioniţă, este de altă părere. Potrivit lui, ,,licenţa este doar o indulgenţă care se dă şi nu are mare importanţă”.
Fără susţinerea democraţilor, proiectul nu a acumulat suficiente voturi pentru a fi promovat, aşa că a fot remis spre reexaminare.