Demnitari din UE speră că alegerile parlamentare din Republica Moldova vor fi libere şi corecte

Ministrul de stat la Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, Werner Hoyer, şi ministrul de stat pentru Europa la Ministerul de Externe al Marii Britanii, David Lidington, aflaţi într-o vizită oficială în Republica Moldova, îşi exprimă speranţa că alegerile parlamentare anticipate din noiembrie se vor fi libere şi corecte, transmite Info-Prim Neo. “Sper că în urma alegerilor va fi aleasă o guvernare democratică, care va continua procesul de reformă din ultimul an şi va asigura bunăstarea Republicii Moldova şi a moldovenilor în viitor”, a declarat David Lidington. Werner Hoyer a menţionat că fiecare popor are dreptul să-şi aleagă conducătorii şi niciun politician nu poate să-i spună cum să facă această alegere. Demnitarii au mai spus că UE apreciază progresul reformelor promovate noua guvernare a Republicii Moldova, accentuând perioada scurtă de timp în care au fost făcute aceste realizări. Cei doi miniştri europeni susţin că negocierile cu privire la Acordul de asociere Republica Moldova – UE, precum şi procesul de negocieri cu privire la zona de liber schimb aprofundat cu UE, demonstrează că Republica Moldova se bucură de încrederea Uniunii Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.