Partidul Liberal Democrat (PLDM) consideră că demiterea Guvernului, produsă pe 5 martie 2013, este un vot împotriva viitorului european al Republicii Moldova. O apreciere în acest sens conţine Declaraţia Consiliului Politic Naţional al PLDM, citată de Info-Prim Neo. Consiliul s-a întrunit în şedinţă duminică, 10 martie, pentru a lua în dezbatere situaţia politică actuală, inclusiv demisia Guvernului Filat, şi acţiunile partidului pentru perioada următoare. „PLDM califică votul din 5 martie împotriva guvernului AIE drept un vot împotriva viitorului european al ţării noastre. Demiterea guvernului generează mai multe probleme decât soluţii pentru tot ceea ce vizează implementarea programului asumat pe deplin de toate componentele coaliţiei de guvernare din Republica Moldova. Votanţii moţiunii de cenzură au pus în pericol însuşi procesul de integrare europeană, proces care înseamnă modernizarea şi transformarea Republicii Moldova, sprijin financiar şi politic extern, înseamnă unica alternativă viabilă pentru construirea unui sistem funcţional politic, economic şi social”, se spune în document. PLDM consideră că, prin demisia guvernului, Partidul democrat (PDM) şi Partidul comuniştilor (PCRM) au lovit într-o echipă care, în condiţii extrem de dificile, a reuşit să scoată ţara din izolare internaţională, să asigure, în mai bine de trei ani, dezvoltarea Republicii Moldova pe calea firească a libertăţii, democraţiei şi integrării în familia popoarelor europene. Potrivit Declaraţiei, PLDM va face tot ce-i stă în puteri pentru poziţionarea negocierilor într-o albie constructivă, în vederea creării unei majorităţi care să asigure continuitatea proceselor de reformă şi a cursului european al ţării noastre. Formaţiunea îşi declară disponibilitatea de a contribui, cu toată experienţa şi capacităţile sale, la crearea unei coaliţii de guvernare pro-europene. „PLDM solicită Partidului Democrat şi Partidului Liberal să-şi desemneze grupurile de negociatori pentru formarea unei alianţe de guvernare pro-europene. La baza negocierilor trebuie puse: guvernarea eficientă, interesul cetăţeanului şi depolitizarea acelor instituţii care au menirea de a ocroti temelia statului de drept, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi economia de piaţă”, se spune în document. PLDM consideră că fiecare partid este în drept să aprobe decizii interne în conformitate cu normele statutare proprii. „În acest sens, solicităm respectarea deciziilor luate de partidele politice participante la negocieri. PLDM solicită excluderea oricăror condiţii ultimative. Dialogul şi compromisul trebuie să fie singurele alternative pentru constituirea unei coaliţii pro-europene de guvernare”, îndeamnă Declaraţia Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. La 5 martie 2013, opoziţia comunistă din Parlament, împreună cu deputaţii Partidului Democrat, au demis guvernul Alianţei pentru Integrare Europeană, condus de liderul PLDM Vlad Filat.