Reprezentanţii Celulei de criză instituită în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au efectuat demersurile necesare pe lângă Ambasada Republicii Islamice Afganistan în Republica Moldova cu reşedinţa la Kiev, Ambasada SUA şi Ambasada României la Chişinău, precum şi alte state partenere din regiune în vederea obţinerii mai multor informaţii privind situaţia celor trei cetăţeni moldoveni, transmite IPN.
Elicopterul de tip Mi-17-1V al companiei aeriene Valan din Republica Moldova presta servicii aeriene civile pentru forţele de securitate afgane în baza contractului cu compania Aircraft charter solutions pentru principalul contractant al Guvernului Statelor Unite, compania MAG DS Corp.
În prezent se cunoaşte că la bord pe lângă 3 cetăţeni moldoveni, membri ai echipajului, erau şi 18 afganezi, nu este clar dacă erau militari, dar s-a menţionat că aceştia urmau să participe la misiuni de combatere a terorismului în Afganistan. Aeronava a fost doborâtă în după amiaza zilei de ieri, iar militarii care au mers la faţa locului au găsit 4 cadavre. Un decedat se presupune că este cetăţean moldovean.