Delegaţiile SEECP îşi conjugă eforturile pentru a face faţă provocărilor crizelor financiare şi energetice

O Reuniunea Informală a conducătorilor Ministerelor Afacerilor Externe ale Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) a avut loc vineri, 30 ianuarie, la Chişinău. Delegaţiile s-au pronunţat unanim pentru necesitatea conjugării eforturilor în abordarea provocărilor crizelor financiare şi energetice, precum şi pentru atragerea instituţiilor financiare şi politice europene, regionale şi internaţionale în aceste procese, transmite Info-Prim Neo. „Acordăm o atenţie sporită consolidării relaţiilor dintre R. Moldova şi Consiliul Regional de Cooperare, structură regională care a înlocuit Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est. Priorităţile cooperării R. Moldova cu această organizaţie are mai multe subiecte importante: cooperarea comercial-economică, cooperarea energetică, dezvoltarea infrastructurii”, a declarat viceprim-ministrul Andrei Stratan, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, în cadrul unei conferinţă de presă din după-amiaza zilei. Hido Biščević, secretarul general al Consiliului Regional pentru Cooperare, a menţionat că „anul 2009 va fi marcat de o serie de puternice provocări condiţionate de faptul că agenda internaţională a suferit schimbări, în special sud-estul Europei urmează să soluţioneze probleme legale de relaţiile dintre ţări şi de ordin intern”. „Europa de Sud-Est nu-şi poate permite să piardă timp pentru soluţionarea acestor probleme. Tocmai am văzut cum o criză energetică de scurtă durată a scos la iveală că ţările din regiune sunt foarte vulnerabile”, a spus oficialul. Reuniunea SEECP a relevat necesitatea intensificării dialogului şi cooperării în regiunea Europei de Sud-Est pe toate filierele de interes comun şi prioritar: dezvoltarea socială şi economică, infrastructura, justiţia şi afacerile interne, cooperarea în domeniul securităţii, consolidarea capitalului uman etc. Cu ocazia reuniunii, R. Serbia a semnat Memorandumul privind garanţiile juridice şi judiciare contra procesării ilegale a datelor cu caracter personal, semnat de către statele SEECP în cadrul reuniunii Miniştrilor Justiţiei şi Afaceri Interne SEECP din 31 octombrie 2008, la Chişinău. La Reuniune au participat reprezentanţi de nivel înalt ai diplomaţiei statelor SEECP, precum şi reprezentanţii actualei preşedinţii cehe la UE şi viitoarei preşedinţii suedeze, oficiali ai Comisiei Europene şi secretarul general al Consiliului Regional de Cooperare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE