Delegaţia R. Moldova în CUC: Circumstanţele ne permit să presupunem că se întreprind acţiuni premeditate de escaladare a tensiunii în regiune
Scopul protestelor de la penitenciarului nr.8 din Bender este de a constrânge conducerea penitenciarului să întreprindă acţiuni care ar putea să conducă la destabilizarea situaţiei în oraş, se spune într-o declaraţie a Delegaţiei R. Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), citată de Info-Prim Neo.
„Circumstanţele ne permit să presupunem că se întreprind acţiuni premeditate de escaladare a tensiunii în această regiune cu un regim sporit de securitate, se creează un pericol real de pierdere de către forţele pacificatoare a controlului asupra situaţiei în Zona de Securitate. În aceste condiţii, toată răspunderea pentru agravarea situaţiei în or. Bender revine reprezentanţilor delegaţiei transnistrene în CUC”, se spune în declaraţie.
Delegaţia R. Moldova face apel către delegaţiile Federaţiei Ruse, regiunii transnistrene a R. Moldova, reprezentanţilor Ucrainei şi ai Misiunii OSCE în Comisia Unificată de Control să se facă uz de toate mecanismele de care dispune operaţiunea de menţinere a păcii, desfăşurată în regiune, pentru asigurarea păcii şi stabilităţii pe teritoriul aflat sub controlul forţelor mixte de menţinere a păcii.
Preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM), Ştefan Urâtu, este de părerea că pichetarea penitenciarului nr. 8 din Bender este o afacere profitabilă „prin care se încearcă acapararea patrimoniului penitenciarului”. „Şi Comisia Unificată de Control, care ar trebui să asigure accesul în regiunea transnistreană, s-a arătat părtaşă în momentul în care a interzis mutarea camionului care blochează intrarea pe teritoriul penitenciarului”, a mai spus Ştefan Urâtu.
Protestatarii cer însă strămutarea penitenciarului în afara oraşului şi se plâng că aici sunt deţinuţi condamnaţi bolnavi de tuberculoză.