Delegaţia moldovenească nu participă la audierile Comitetului parlamentar pentru cooperare R. Moldova-UE pe dosarul Pasat

Audierile Comitetului parlamentar pentru cooperare R. Moldova-UE pe dosarul Pasat ar putea avea loc fără participarea părţii moldoveneştii. Partea europeană nici nu a solicitat informaţii referitor la acest caz. Alexandru Barbov, şeful Serviciului de presă şi imagine al Parlamentului a comunicat pentru Info-Prim Neo că în adresa Parlamentului nu a parvenit nici o solicitate oficială din partea grupului european de a prezenta informaţii pe marginea dosarului Pasat. Barbov a spus că şedinţa comună a Comitetului este preconizată pentru luna aprilie curent şi nu a exclus ca tot atunci vor avea loc audieri referitoare la dosarul respectiv. Valeriu Pasat, ex-ministru al Apărării şi ex-director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, a fost arestat în luna martie 2005 şi condamnat la 10 ani privaţiune de libertate la 17 ianuarie curent. Mai multe forţe politice de la Chişinău, dar şi din Rusia au calificat acest dosar drept unul politic. Recent şi SUA şi-au exprimat „dezamăgirea” în legătură cu acest proces.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.