Delapidările comise de fosta conducere a MAI vor fi cercetate în cadrul a şase dosare penale

Procuratura Generală a dispus urmărirea penală pe marginea abuzurilor constatate la folosirea banilor publici de către fosta conducere a Ministerului Afacerilor Interne. În total au fost deschise 6 dosare, toate pe fapte. Deocamdată nimeni nu are calitatea de bănuit sau învinuit, transmite Info-Prim Neo. „Vor fi audiaţi toţi factorii de răspundere ai fostei conduceri a MAI”, a declarat vineri, 26 februarie, la o conferinţă de presă şeful Direcţiei investigaţii generale, Iurie Garaba. Procurorul a spus că vor fi audiaţi fostul ministru Gheorghe Papuc, adjuncţii săi, dar şi ex-comisarul capitalei Vladimir Botnari. La procuratură vor fi chemaţi şi mai mulţi deputaţi comunişti. Auditul efectuat de Curtea de Conturi la MAI, acum o lună, a arătat că fosta conducere a ministerului a plătit mai mulţi ani pentru chiria sediului de la Botanica al Partidului Comuniştilor care se afla la guvernare în acea perioadă, a spus procurorul Alexandru Nichita, şeful Direcţiei investigaţii financiar-economice. Contractul a fost semnat la solicitarea fostului şef al Departamentului serviciilor operative al MAI, Ghenadie Cosovan, sub pretextul necesităţilor de serviciu. De asemenea, MAI a plătit pentru întreţinerea unui automobil folosit de deputatul comunist Iurie Eriomin. Prejudiciul total se ridică la peste 800 de mii de lei. Într-un alt dosar, procurorii au spus că vor cerceta condiţiile în care administratorul întreprinderii de stat „Dinamo-MA”, Oleg Ermacicov, s-a împrumutat oficial de la soţia sa, mai întâi cu 100 de mii de lei, apoi cu 180 de mii, cu o dobândă de 21 % şi 24% anual. Împrumutul nu au fost returnat, chiar dacă întreprinderea, aşa cum a demonstrat auditul, avea banii, dobânda ajungând la 132 de mii de lei. Fosta conducere a MAI va fi cercetată şi pentru că a procurat un automobil Lexus şi mai multe telefoane mobile la preţuri exagerate, dar şi arme. Într-un alt dosar se va cerceta unde a ajuns 1 milion 392,3 mii de lei oferiţi de Consiliul Europei pentru organizarea unor conferinţe şi seminare. Cercetările au arătat că MAI nu are devizele de cheltuieli care ar confirma organizarea acestor acţiuni. La fel, s-a constatat că fosta conducere a Comisariatului General de Poliţie şi a Regimentului „Scut” au favorizat un agent economic la organizarea unei parcări în defavoarea întreprinderii de stat „Direcţia specializată montare şi exploatare a mijloacelor tehnice de regulamentare a circulaţiei auto a poliţiei rutiere”. Cele 6 dosare au fost deschise pentru abuz şi neglijenţă în serviciu, şi delapidarea averii străine. În total, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 68 de milioane de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.