O deflagraţie puternică s-a produs în dimineaţa de luni, 4 mai, într-un apartament de la etajul 4 al unui bloc locativ de pe strada Trandafirilor din oraşul Cantemir. În urma exploziei, au izbucnit focare de ardere în trei apartamente de la etajele 3, 4, şi 5, iar tavanul unei locuinţe de la etajul 3 s-a prăbuşit, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, ca urmare a deflagraţiei au fost traumatizate trei persoane – două femei, în vârstă de 55 de ani şi 24 de ani, dar şi un minor de 16 ani.
Apelul a parvenit la ora 06.13, iar peste mai bine de o oră incendiul a fost localizat. Pompierii efectuează lucrări de lichidare a arderii din locuinţele cuprinse de flăcări.
Circumstanţele şi cauza producerii deflagraţiei urmează să fie stabilite.